Un avion al companiei Ryanair a fost obligat să aterizeze de urgență la Berlin, în noaptea de duminică spre luni, în urma unei alerte cu bombă. Avionul efectua o cursă de la Dublin spre Cracovia.
„Măsurile de securitate ale poliţiei s-au încheiat fără a fi detectat niciun pericol”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei berlineze, potrivit France24.
„Pasagerii au putut să-şi reia zborul către Polonia la bordul unui aparat de rezervă”, a adăugat ea, fără a oferi mai multe detalii cu privire la motivele alertei.
Amenințarea cu bombă s-a dovedit a fi neîntemeiată. La bordul aeronavei se aflau 160 de persoane, potrivit Bild Zeitung. Avionul a aterizat pe aeroportul Berlin-Brandenburg din sudul capitalei germane.
bagajele pasagerilor au fost puse pe pistă pentru a fi percheziţionate de echipe cu câini, în timp ce avionul a fost înconjurat de numeroase vehicule de poliţie şi de pompieri.
„Aparatul companiei Ryanair a solicitat o aterizare de urgenţă şi a obţinut imediat autorizaţia”, a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului Jan-Peter Hack pentru cotidianul Bild, precizând că pasagerii au fost conduşi la terminal pentru a lua acolo masa.
Un avion de vânătoare a obligat un avion de pasageri RyanAir, în care se aflau 171 de pasageri, să aterizeze de urgenţă în Minsk, scopul fiind arestarea unui jurnalist care a criticat regimul. Aeronava efectua o cursă Vilnius – Antena.
Cu puţin înainte de a ieşi din spaţiul aerian al Belarusului, cineva de la bord a lansat o alarmă cu bombă, care s-a dovedit a fi falsă. Un avion de luptă Mig29 a fost lansat, iar aeronava de pasageri a trebuit să aterizeze, potrivit BBC.
Ulterior, cel mai activ protestatar al regimului de la Minsk, Roman Protasevich, care se afla în acel avion, a fost arestat de oamenii legii. Jurnalistul riscă pedeapsa cu moartea, Belarus fiind ultima ţară din Europa care mai practică această sentinţă.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că deturnarea de către Belarus a unui avion de linie forţat să aterizeze la Minsk şi arestarea unui opozant aflat la bordul aeronavei reprezintă „un incident grav şi periculos” şi a cerut „o anchetă internaţională”.
„Monitorizăm cu atenţie aterizarea forţată din Belarus a zborului comercial către Vilnius şi arestarea opozantului Roman Protasevici. Acesta este un incident serios şi periculos care necesită o anchetă internaţională. Belarus trebuie să asigure revenirea la destinaţie în siguranţă a tuturor pasagerilor şi membrilor echipajului”, a scris duminică, pe Twitter, şeful Alianţei Nord-Atlantice.
Un jurnalist din Belarus, opozant al regimului Lukașenko, a fost arestat pe aeroportul din Minsk, după avionul companiei RyanAir, care circula pe ruta Atena-Vilnius, a fost redirecționat către capitala Belarusului. Opoziția din Belarus a acuzat că aeronava a fost interceptată de către aviația militară special pentru ca Roman Protasevich să fie reținut, în timp ce presa de stat a scris că a fost vorba despre „o alertă cu bombă”.