Raluca Turcan îl susţine pe Florin Cîţu şi spune că el este forţa reformatoare din PNL de care este nevoie

Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan, susținătoare a candidaturii lui Florin Cîțu la șefia partidului, a declarat luni că UE și Klaus Iohannis au nevoie de o forță reformatoare în PNL.
George Russo
31 mai 2021, 22:25
Raluca Turcan îl susţine pe Florin Cîţu şi spune că el este forţa reformatoare din PNL de care este nevoie

Florin Cîţu este partenerul de care UE şi Klaus Iohannis ar avea nevoie la conducerea Partidului Naţional Liberal, care ar fi garantul reformelor prevăzute în PNRR, susţine Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte al liberalilor.

„Noi suntem intr-un parteneriat cu Klaus Ioahnnis, avem parteneriate consacrate cu UE pentru finantarea Romaniei in urmatorii 7-10 ani pe PNRR sau viitorul exercitiu financiar. Asa ca ambii parteneri mentionati au nevoie de o forta reformatoare in PNL care se valorifice ocazia istorica, sa faca reforma pensiilor, reforma salariilor, organizare administrativa”, a declarat Raluca Turcan, legat de candidatura lui Cîțu la șefia PNL.

Raluca Turcan: „Să nu uităm, totuşi, că Partidul Naţional Liberal a pierdut alegerile”

Cu privire la mandatul lui Ludovic Orban, Turcan a indicat că actualul lider PNL nu mai reprezintă o locomotivă pentru partid. Aceasta a spus că la alegerile parlamentare „de multe ori bazine electorale puternice” au fost afectate de leadership-ul partidului.

„Să nu uităm totuşi că Partidul Naţional Liberal a pierdut alegerile parlamentare după ce a trecut, totuşi, cu bine România prin cea mai grea criză sanitară, urmată de o criză economică şi după un PSD arogant şi incompetent. Asta înseamnă că oarecum mesajele şi strategia PNL nu au mai prins la oameni, nu au avut suficientă încredere în noi astfel încât să putem să formăm singuri guvernarea şi de multe ori bazine electorale puternice, cum este cel de la Sibiu, de unde provin, au fost afectate de lipsa de încredere în direcţia pe care merge PNL la nivel naţional”, a afirmat Raluca Turcan, luni seară, la Antena 3.

Citeşte şi: Gabriela Firea continuă atacurile PSD la adresa guvernului pe tema eşecului campaniei de vaccinare: „Minciuni pe bandă rulantă!” VIDEO

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. Adio, dragă DOAMNĂ! Muzica ei va fi eternă
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Vinete marinate. O rețetă celebră, vedetă în marile restaurante
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
O turistă și-a luat o felie de pizza într-un restaurant din Mamaia, dar a fost obligată să plătească și ketchup-ul. Câți lei a dat
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Medicii au CONFIRMAT! Ce se intampla cu Joe Biden in aceste momente
Capital.ro
Asociațiile de proprietari nu sunt obligate. Proprietarii de apartamente nu au drept. Legea spune clar
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Președintele Joe Biden Testat Pozitiv la Covid-19, Va Continua să Lucreze în Izolare
MediaFlux
Anunț OFICIAL de la Casa de Pensii. DECIZIA care SCHIMBĂ radical PENSIILE
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'