Adela Popescu se teme de momentul naşterii. A declarat că înainte cu două săptămâni de a naște va sta în izolare pentru a evita pe cât posibil situația în care s-ar infectat cu virusul SARS-CoV-2.
Citeşte şi: Adela Popescu are pofte de vacanţă: „Zice Radu că dacă mai continuăm așa, nu avem cu ce plăti întreținerea”
„În primul rând, acum mă preocupă foarte tare chestia cu COVID-19. Nu atât că m-aș putea îmbolnăvi, cât că protocolul, în clipa în care te internezi și ești pozitivă, presupune să fii mutată la o maternitate de suport COVID. Asta înseamnă că naști cu medicul de gardă și n-ai voie să-ți vezi copilul, nu știu dacă o săptămână sau două, ceea ce, cumva, nu e chiar o bucurie. De-asta am spus că ar fi ideal ca în ultimele două săptămâni, cel puțin, să mă cam izolez.
Într-adevăr, am început să am și mari emoții pentru naștere pentru că, dacă la prima mi s-a părut că a fost complicat și dureros, dar m-am gândit că a fost o întâmplare, la a doua m-am dus mult mai relaxată și a fost chiar mai greu. Acum, a treia oară, am o certitudine că va fi foarte greu.
Eu am niște complicații la coloană, astfel încât când copilul coboară se așază pe niște terminații nervoase ale coloanei. Deci mie când îmi începe travaliul nu am doar durere pe contracție, am o durere constantă, ca atunci când cineva îți apasă pe măduvă, deci pe nervi, plus intensitatea de la contracție. Durerea e foarte mare”, a declarat Adela Popescu la Vorbeşte lumea.
Adela și Radu sunt părinții a doi copii, dar puțini sunt cei care știu cum a început, de fapt, povestea lor de iubire. Totul a început încă din perioada în care filmau împreună seriale românești. Prezentatorul de la „Insula Iubirii” a declarat că frumoasa sa soție l-a trecut prin toate stările înainte de a începe o relație. Mai mult decât atât, Radu a dezvăluit că Adela i-a provoat insomnii și că se gândea în permanență la ea.
„Am repetat și am filmat foarte mult împreună până să-mi dau seama că Adela îmi provoacă insomnii, că nu mă pot odihni gândindu-mă la ea, că mă face să uit de oboseală, că mă revigorez în preajma ei. La un moment dat, mi-am dat seama că sunt îndrăgostit, pur și simplu.
Aș putea să zic că a fost cea mai pură, inocentă, plină de profunzime perioadă din viața mea. Iată, acum, după ani și ani, îi dedic fiecare ritm / pace / performanță obținute în fiecare dimineață la jogging”, a declarat Radu Vâlcan, potrivit Viva!.