Nadia Comăneci spune povestea fugii din România. A căutat o viaţă mai bună, dar a ajuns în INFERN

Fix în urmă cu 23 de ani, Nadia Comăneci fugea din România, prin Ungaria, cu destinaţia Statele Unite ale Americii. Unii s-au bucurat pentru ea că a reuşit să scape dintr-o ţară în care orice mişcare îi era urmărită, alţii au acuzat-o, în special partizanii regimului Ceauşescu, că a "dezertat". Toată lumea credea, însă, că Nadia fugise spre o viaţă mult mai bună dincolo de Ocean. Inclusiv ea. Însă lucrurile au luat o turnură cu totul neaşteptată, iar în calvarul pe care îl trăise când era "sechestrată" în România s-au schimbat doar decorul şi personajele.
Narcisa Tomulescu
29 nov. 2012, 08:00
Nadia Comăneci spune povestea fugii din România. A căutat o viaţă mai bună, dar a ajuns în INFERN

Sătulă să se simtă urmărită la fiecare pas şi să trebuiască să fie atentă la orice cuvânt, Nadia Comăneci a fugit din România pe 29 noiembrie 1989. Voia o viaţă mai bună, în care să se poată bucura din plin de renumele pe care şi-l făcuse datorită nenumăratelor ore de antrenament din sala de gimnastică. Şi care în România îi era refuzată, pentru că singurii care contau aici erau Nicolae Ceauşescu, soţia lui şi mai marii regimului.

Pe 29 noiembrie 1989, aşadar, se afla în vestul ţării şi a pornit pe jos spre Ungaria, unde a fost preluată de un individ care îi promisese ajutor şi dusă în SUA. Tărâmul Făgăduinţei nu avea să fie, însă, tocmai ce se aştepta Nadia, ci doar un alt iad în care era permanent controlată şi şantajată, în care era, efectiv, prizonieră.

Apreciată în America aproape la fel ca în România, pentru performanţele sale în gimnastică, Nadia a căzut însă în dizgraţie, imaginea sa fiind afectată de viaţa pe care a dus-o după sosirea în SUA. Dar nimeni nu şi-a făcut timp să privească dincolo de aparenţele incriminatoare.

La aproape un an de când ajunsese în SUA, revista People publica, pe 26 noiembrie 1990, povestea primului an petrecut de „Zeiţa de la Montreal” în „Ţara Tuturor Posibilităţilor”. „În anul scurs de la fuga campioanei din România, povestea de iubire dintre ea şi America s-a răcit. Copilul cu chip curat pe care îl aveam în memorie a dispărut. Trăsăturile ei odată delicate au fost înlocuite de un machiaj strident, iar silueta ei graţioasă este acum chinuită pe tocuri cui„, scria revista People.

Imaginea Nadiei avusese foarte mult de suferit din cauza alăturării ei cu Constantin Panait, românul care o ajutase să fugă din ţară. „Nadia a călătorit timp de câteva luni prin SUA, într-un Camaro decapotabil de 20.000 de dolari şi apoi într-un Mercedes de 60.000 de dolari. Stătea cu el (Panait, n.r.) la moteluri, chiar dacă el era căsătorit şi avea patru copii„, scria, la vremea aceea publicaţia americană. Doar că aparenţele, ca întotdeauna, înşelau. Iar Nadia a ţinut să facă lumină, acceptând să le vorbească celor de la People despre calvarul prin care trecuse.

Nu eram eu„, şi-a început Nadia povestea, care avea să arate că, deşi lumea ajunsese să o vadă ca pe amanta lui Panait, ea era de fapt ostatica lui.

Nu eram iubita acelui om. M-a ajutat să fug din ţară, dar nu voiam să am altceva de a face cu el. Voiam să găsesc pe cineva căruia să-i spun prin ce treceam, dar nu puteam. Eram închisă în camera de hotel, nu aveam voie să răspund la telefon, nu aveam voie să vorbesc cu nimeni. Nu mă lăsa. Eram foarte speriată, pentru că am crezut tot timpul că sunt urmărită şi că sunt în pericol„, suna mărturia cutremurătoare a Nadiei.

Fosta gimnastă, care avea 28 de ani când a plecat din România, îl cunoscuse pe Panait la o petrecere în Bucureşti, cu trei ani mai devreme. Ulterior, el fugise din ţară traversând Dunărea înot şi s-a oferit să o ajute şi pe ea să scape din „închisoarea” care ajunsese să se numească România. Nadia nu a stat prea mult pe gânduri şi, animată de dorinţa de a trăi într-un loc în care să nu-i fie urmărită fiecare mişcare, a lăsat în urmă familia şi tot ce avea şi a pornit pe jos spre graniţa cu Ungaria. A mers pe jos şase ore, iar de acolo a fost preluată de Panait, care a dus-o la Viena, şi apoi în Statele Unite, unde ar fi trebuit să dispară din peisaj, după ce şi-ar fi primit banii promişi, 5.000 de dolari. Doar că numai Nadia era cea care credea asta.

Cum numele Nadia Comăneci valora mult peste 5.000 de dolari, planul lui Panait în ceea ce o privea era cu totul altul. Şi anume să facă bani pe spatele ei, ţesând, culmea, împreună cu soţia lui, o legendă privind o presupusă relaţie între el şi Nadia. „Făcea o mulţime de bani şi mie nu îmi plăcea asta. Dar îmi spunea «Aşa mă plăteşti. Trebuie să am şi eu ceva de câştigat din asta». El şi soţia lui, Maria, erau împreună tot timpul. Vorbeau în fiecare seară. Pe mine doar m-au aruncat în mijlocul unui scandal şi ei trăgeau foloasele”, povestea Nadia în 1990, când locuia deja la Montreal.

Cum toată lumea era interesată de povestea campioanei române care a fugit din ţară pentru a scăpa de dictatura regimului Ceauşescu, Panait a transformat totul într-o afacere foarte profitabilă. El era cel care negocia şi chiar încasa banii pentru interviurile acordate de fosta gimnastă. Iar ea părea că nu avea scăpare din acel joc periculos în care intrase încă din momentul în care acceptase să se lase ajutată de Panait. Nadia trăise luni de zile cu groaza în suflet, pentru că nu o dată fusese ameninţată: „Îmi spunea: «Dacă nu faci ce spun eu, te fac pachet şi te trimit înapoi în România». Iar în virtutea obişnuinţei ea nu a făcut altceva decât să se lase pradă fricii. Lucru explicat de John Florescu, coproducător executiv al unui film realizat de Disney TV despre viaţa Nadiei: „Nadia fusese întotdeauna proprietatea statului. În mintea ei, Panait părea a fi doar încă unul dintr-o succesiune de bărbaţi dominanţi„, spunea Florescu, făcând referire la antrenorul Bela Karolyi, cei de la Securitate, care îi urmăreau fiecare mişcare, şi la Nicu Ceauşescu, fiul mai mic al dictatorului, despre care s-a spus că a avut o relaţie cu ea. „Am fost forţată să fac unele lucruri. Dacă refuzai, puteai să mori„, a spus Nadia despre legătura cu Nicu Ceauşescu.

Ea chiar credea că Panait ar fi putut să o trimită înapoi în România„, spunea Florescu, care nu o dată o văzuse pe Nadia cu urme de lovituri pe corp. Chiar dacă în momentele respective nega că ar fi fost brutalizată de Panait, Nadia a recunoscut, în interviul pentru People, că fusese lovită.

Aşadar, Nadia scăpase din închisoarea din România, doar pentru a fi prizoniera unui om care abuza de ea şi căruia trebuia să-i ceară aprobare şi pentru a deschide gura. Asta în timp ce acasă regimul Ceauşescu căzuse, în urma evenimentelor din decembrie 1989, izbucnite la numai câteva săptămâni după fuga din ţară a fostei campioane.

Calvarul a durat câteva luni, până când comportamentul ciudat al Nadiei a tras un semnal de alarmă în rândul celor care o cunoşteau. Fostul mentor al Nadiei, Bela Karolyi, care era deja în SUA, a pus la cale un plan cu Alexandru Ştefu, un antrenor de rugby stabilit în Montreal. Acesta din urmă i-a chemat la el pe Panait şi pe Nadia Comăneci, prilej cu care a reuşit să stea de vorbă singur cu fosta gimnastă, care i-a cerut, disperată, ajutorul. Nici măcar nu a mai fost nevoie să mişte vreun deget, pentru că a doua zi, după ce i-a văzut vorbind pe Nadia şi Alex Ştefu, Constantin Panait a şters putina, luând cu el şi 150.000 de dolari, şi Mercedesul cu care călătoriseră.

La scurt timp, el a revenit în România, iar Nadia a rămas la Montreal, unde a locuit o vreme cu familia Ştefu, timp în care viaţa ei a luat-o pe un făgaş normal. În acea perioadă a început să lucreze la o sală de gimnastică şi, după o vreme, a fost contactată de fostul campion Bart Conner, care a invitat-o să meargă să locuiască în Oklahoma. Nadia şi Bart se cunoşteau din 1976, de la Olimpiadă, şi a acceptat propunerea. În 1994, cei doi s-au logodit, iar în 1996 s-au căsătorit în România. Cei doi au un fiu, Dylan Paul, care s-a născut pe 3 iunie 2006. Ei trăiesc în Oklahoma, unde au şi o academie de gimnastică, unul dintre cele mai mari şi bine dotate centre din SUA.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. A anunțat în direct: Mă dezic total!
Playtech.ro
Rețeta originală de salată de boeuf. Se pune sau nu mazăre?
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Elon Musk îl atacă pe cancelarul german: Trebuia să „demisioneze imediat” după atacul de la târgul de Crăciun. „Nebun incompetent”
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Crăciun. Zodii care își fac un tatuaj anul viitor. Își doreau de multă vreme
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensiile și salariile cresc din 2025! Parlamentul a anunțat cu ce procent vor fi majorate acestea, după ce a stabilit bugetul pentru anul viitor
Cancan.ro
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Ordin pentru 2025. Nu mai poți circula după 21 februarie
StirileBZI
Ce fructe se pun pe masa de Revelion 2024: Strugurii nu sunt de ajuns pentru a avea noroc!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
substantial.ro
Venitul minim de incluziune înlocuiește ajutorul social și alocația pentru susținerea familiei din 2024
MediaFlux
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine erau dacii și cum marcau începutul unui nou ciclu de viață? De unde a apărut ”dacopatia” ?