Norvegia, Spania, Elveţia şi Danemarca susţin un nou statut al Palestinei la ONU

Norvegia, unde au fost negociate Acordurile israeliano-palestiniene de la Oslo, Spania, Elveţia şi Danemarca au anunţat miercuri că vor vota în favoarea unei rezoluţii prin care Palestina să obţină statutul de "stat observator nemembru" la ONU, relatează AFP.
Romania TV
28 nov. 2012, 13:16
Norvegia, Spania, Elveţia şi Danemarca susţin un nou statut al Palestinei la ONU

Norvegia va vota «da» pentru un nou statut al Palestinei în cadrul Adunării generale a ONU„, scrie ministrul norvegian de Externe Espen Barth Eide într-un mesaj postat pe Twitter. „Proiectul de rezoluţie este echilibrat şi constructiv”, apreciază el.

Ministrul a justificat ulterior, pentru postul public NRK, decizia ţării sale prin necesitatea „unei noi impulsionări” a negocierilor israeliano-palestiniene, care se află în prezent într-un punct mort, şi unei consolidări a poziţiei preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, iniţiatorul cererii.

Formaţiunea Fatah, condusă de către Abbas şi aflată la putere în Cisiordania, a fost marginalizată în urma recentei ofensive israeliene „Pilon de Apărare” în Fâşia Gaza, unde la putere se află mişcarea islamistă Hamas, rivala Fatah, a subliniat Espen Barth Eide.

Reprezentanţa palestiniană la ONU, care are un stat de simplă „entitate observatoare”, a difuzat luni un proiect de rezoluţie care oferă Palestinei un nou statut, care îi va deschide calea spre aderarea la Curtea penală Internaţională (CPI).

Acest proiect palestinian urmează să beneficieze de susţinerea unei majorităţi a celor 193 de state membre ONU, dar se loveşte de ostilitatea Statelor Unite, Israelului şi unor ţări membre UE.

De asemenea, „Spania va vota mâine (joi) «da» în legătură cu solicitarea palestiniană, în concordanţă cu istoria noastră şi pentru că noi credem că aceasta este soluţia cea mai adecvată să ne apropiem de pace„, a declarat ministrul de Externe Jose Manuel García-Margallo în faţa deputaţilor spanioli.

„Guvernul nostru ar fi preferat să se ajungă la acest vot doar în urma unei avansări a negocierilor de pace”, a subliniat ministrul. „Comunitatea internaţională (nu a) putut să ofere Autorităţii naţionale Palestiniene o soluţie alternativă” la acest vot, şi-a exprimat el regretul.

Totodată Spania „ar fi preferat ca Uniunea Europeană (UE) să voteze împreună”, a spus el. „Până în ultima secundă am depus eforturi să se ajungă la un consens între cele 27 de state membre”, a precizat Jose Manuel García-Margallo.

„Acest lucru nu a fost posibil şi a fost necesar să adoptăm o poziţie unilaterală”, a subliniat ministrul spaniol.

Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat marţi că Guvernul aşteaptă prezentarea oficială a rezoluţiei pentru a hotărî dacă susţine sau nu iniţiativa.

„Noi credem că aderarea la această cerere (a Palestinei) va consolida poziţia preşedintelui (palestinian Mahmoud Abbas), care este cel care atât în Palestina, cât şi în afara ei, a mizat cel mai mult pe dialog şi negociere”, a insistat miercuri García-Margallo.

Ministrul precizează că „Spania, alături de alte state membre, susţine o declaraţie care urmează să fie anunţată public imediat după” vot, în care „Uniunea Europeană îşi reafirmă susţinerea faţă de soluţia cu două state”. UE îndeamnă în acest document „Autoritatea Palestiniană să profite cu moderaţie de rezultatul acestei rezoluţii, fără să vizeze conflictul, deoarece acest lucru ar închide uşa negocierilor”.

De asemenea, textul invocat „îndeamnă autorităţile israeliene să cedeze tentaţiei de a încerca să asfixieze financiar Autoritatea Palestiniană şi să oprească imediat politica de colonizare, care constituie un obstacol grav în calea păcii”.

Pe de altă parte, Consiliul federal elveţian apreciază că „această schimbare de statut, de la o entitate cu statut de observator la un stat (cu statut) de observator, urmează să permită revitalizarea conceptului unei soluţii cu două state, în perspectiva negocierilor de pace israeliano-palestiniene„, se arată într-un comunicat emis de Guvern.

„În mai multe rânduri, în special în cadrul vizitei sale la Berna, la 15 noiembrie, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas s-a angajat să relanseze procesul de pace imediat după votul de la ONU”, se subliniază în comunicat.

Guvernul helvetic, care apreciază că opţiunea sa se înscrie în continuitatea politicii sale de dialog cu toate părţile, relevă faptul că acest statut, în cazul în care este adoptat, va fi însoţit de „drepturi, dar şi de obligaţii, în special aceea de a se abţine de la arecurge la ameninţare sau la utilizarea forţei, consacrată de Carta ONU”.

Acest statut „va deschide totodată Palestinei poarta mai multor convenţii internaţionale, în special în domeniul protecţiei drepturilor omului şi luptei împotriva terorismului”, adaugă Guvernul helvetic.

Pe de altă parte, Danemarca va vota în favoarea acordării statutului de „stat observator nemembru” Palestinei, a anunţat ministrul danez de Externe.

„Sunt bucuros să anunţ că Danemarca va vota «pentru» (în cadrul) votului de joi”, a declarat Villy Soevndal, citat într-un comunicat.

„Este evident că palestinienii doresc de mult timp un statut de stat observator nemembru la ONU, iar o rezoluţie a fost prezentată până la urmă ieri (marţi), după mai multe săptămâni de discuţii”, a declarat ministrul danez.

„Este un text moderat, care subliniază nevoia negocierilor de pace şi o soluţie negociată cu două state, care să garanteze palestinienilor un stat sigur, viabil, alături de Israel”, a adăugat Soevndal.

Această propunere se bucură de susţinerea unei majorităţi a celor 193 de membri ONU.

Acest statut va favoriza accesul palestinienilor la Curtea Penală Internaţională (CPI) şi agenţiile ONU. Palestinienii vor să angajeze o acţiune în justiţie în faţa Tribubalului de la Haga, vizând problema ocupării Cisiordaniei de către Israel.

ONU şi Israelul se opun acordării unui nou statut Palestinei la organizaţie, insistând asupra faptului că doar negocierile directe cu privire la un acord de pace vor putea să conducă la crearea unui stat palestinian.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Lidl aduce la raft de luni, 29 iulie 2024, produsele care au rupt norma printre români. Se vor vinde repejor
Capital.ro
Ungurii iau banii românilor. Au acordul BNR. Mutare istorică în 2024: A venit vremea
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Litoralul românesc în anii '80, marea piață neagră a Europei de Est. Ce averi făceau bișnițarii polonezi în vacanțele la Marea Neagră
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Cum poți călători mai ieftin. Sfaturile specialiștilor și cele mai răspândite greșeli
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Șoferii cu mașini pe motorină vor fi taxați în plus. Anunț oficial în România chiar azi, 28 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
Eduard Ionescu – Victorie Spectaculoasă la JO Paris 2024 după Salvarea a Șase Mingi de Meci
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!