Ponta, întrebat dacă merge la recepţia de la Cotroceni de Ziua Naţională: Voi asista la paradă

Premierul Victor Ponta a declarat că va asista la parada care va fi organizată în Bucureşti, la Arcul de Triumf, cu ocazia zilei de 1 Decembrie, el răspunzând însă astfel întrebat de jurnalişti dacă a primit invitaţie la recepţia care va fi organizată, joi, de Preşedinţie, pentru Ziua Naţională.
Romania TV
28 nov. 2012, 13:32
Ponta, întrebat dacă merge la recepţia de la Cotroceni de Ziua Naţională: Voi asista la paradă

Întrebarea a fost formulată de jurnalişti la conferinţa de presă susţinută, la Palatul Victoria, de premier alături de cancelarul Austriei.

„Voi participa, pe 1 Decembrie, la parada de la Arcul de Triumf, unde înţeleg că va fi şi preşedintele, şi preşedinţii celor două camere„, a spus Ponta.

Jurnaliştii au adresat din nou întrebarea, precizând că aceasta se referă la recepţia organizată de Preşedinţie, încercând astfel să afle dacă premierul se va duce sau nu la Palatul Cotroceni.

„V-am răspuns”, a conchis Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi seară, că ştie că reprezentanţii USL „pregătesc fluieraşii” pentru ceremonia de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf din Capitală, precizând că va lua parte la manifestaţii.

„Ştiu că pregătesc pentru 1 Decembrie fluieraşii la Arcul de Triumf”, a susţinut Băsescu, într-o emisiune la B1 Tv.

El a fost întrebat dacă va participa la manifestaţii.

„Sigur că mă voi duce, sunt în ţară, e Ziua Naţională, n-am cum să nu mă duc”, a replicat şeful statului.

De asemenea, el a catalogat acest lucru drept „penibil pentru un prim-ministru”.

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
Când nu este bine să mănânci roșii. Oamenii care au aceste boli trebuie să le evite
Capital.ro
Românii au interzis! NU ai voie să faci acest gest. Este ilegal oriunde în România
Playtech.ro
De ce te înțeapă țânțarii mai mult în zona gleznelor. Motivul surprinzător pentru care preferă această parte a corpului
DailyBusiness
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Adevarul
Ce spun experții despre valul de hate la adresa profesorului îmbrăcat în fustă: „Românii încă prezintă la scară largă prejudecăți” VIDEO
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Facultatea luată cu asalt de români. Nu s-a mai văzut așa concurență
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
INFORMAȚII 💣 Doctorița din Brăila, legături cu MAFIA?! Ar fi avut o relație cu un raket basarabean, pe care l-ar fi... De ce poliția crede că este o „crimă la comandă”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
„Mai mult de 13-14 ani nu faci dacă te-a pus cineva”. Dialog halucinant între principalul suspect al crimei din Brăila și mama acestuia. Ce l-a sfătuit femeia
Capital.ro
Florin Salam e distrus de această veste: A intrat în comă. Medicii nu-i mai dau șanse
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, relație amoroasă cu un mafiot de peste Prut, pe care l-a stors de bani! Detalii șocante
substantial.ro
Guvernul trebuie să prezinte un plan de reducere a deficitului bugetar până la 15 octombrie, anunță Nicolae Ciucă
MediaFlux
BOMBĂ în SUA! ANUNȚUL făcut de KAMALA HARRIS! LOVITURĂ pentru TRUMP!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!