Cu aceste pastile de slăbit, participanţii la studiu au slăbit, în medie, 15.3 kilograme. Pierderea în greutate a fost constantă, pe parcursul a 14 luni, după care greutatea s-a stabilizat, potrivit Associated Press. Medicamentul se numeşte Wegovy şi conține o doză mai mare a medicamentului Semaglutida de la Novo Nordisk, pentru controlul greutății pe termen lung.
Participanții care au primit versiunea placebo au slăbit, în medie, puțin sub 6 kilograme.
„Medicamentele care există acum pe piață te ajută să slăbești până la 5% sau maxim 10%. Uneori, nici măcar atât”, a spus Dr. Harold Bays, director al Centrului de Cercetare Metabolică și Aterosclerotică din Louisville.
Bays a declarat că Wegovy pare mult mai sigur decât anterioarele medicamente pentru controlul greutății. Cele mai frecvente efecte secundare apărute la persoanele care şi-au administrat Wegovy sunt: problemele gastrointestinale, greața, diareea și vărsăturile. Deși acestea au dispărut, 5% dintre participanții la studiu au declarat că nu vor să mai ia acest medicament.
Totuşi, administrarea acestor pastile comportă şi un risc major: posibila dezvoltare a unui tip de tumoare tiroidiană. Prin urmare, medicamentul este interzis persoanelor care suferă de tumori tiroidiene sau endocrine sau care au avut astfel de cazuri în familie. S-a mai constatat, totodată, că există și riscul apariției depresiei sau inflamației ficatului.