Cea mai scumpă monedă din lume s-a vândut la prețul record de 18,87 milioane de dolari, în cadrul unui eveniment la celebra casa de licitații Sotheby’s, din New York, SUA. Piesa din aur face parte din ultima serie, denumită „Double Eagle”, care a fost emisă de Monetăria Statelor Unite în 1933.
Moneda avea o valoare inițială de 20 de dolari, iar pe una dintre fațete este reprezentat simbolul dreptății, sub forma unei siluete feminine, iar pe cealaltă parte este gravat un vultur în zbor. Ambele gravuri au fost create de sculptorul american Augustus Saint-Gaudens.
Prețioasa monedă din aur nu a fost pusă niciodată în circulație, deoarece președintele de la acea vreme, Franklin Roosevelt, dăduse o lege prin care monezile americane din aur nu mai erau funcționale.
Monezile din aur au fost confiscate de serviciile secrete americane, cu excepția unui singur exemplar, moneda „Double Eagle” care a fost inclusă în colecţia numismatică a regelui Farouk al Egiptului. Moneda a fost apoi achiziționată în 1995 de un colecţionar britanic, care a vândut-o pentru 7,9 milioane de dolari proprietarului actual, designerul american Stuart Weitzman, titrează Digi24.
Proprietarul a obținut de la Monetăriei Statelor Unite un certificat de monetizare, astfel piesa de colecție a devenit o monedă americană oficială. Designerul a adunat o colecţie impresionantă de piese unice, în afară de moneda „Double Eagle”, el deţine şi cel mai rar timbru din lume, British Guiana One-Cent Magenta.