Joe Biden a ajuns în premieră în Europa, în calitate de preşedinte al SUA. Miercuri seară a sosit la Londra

Preşedintele american Joe Biden a sosit în Regatul Unit, miercuri seară, unde va participa la summit-ul G7, prima etapă a unui turneu european în cadrul căruia se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin.
Daniel Spătaru
09 iun. 2021, 22:46
Joe Biden a ajuns în premieră în Europa, în calitate de preşedinte al SUA. Miercuri seară a sosit la Londra

Ajuns la bordul avionului prezidenţial la baza forţelor aeriene din Mildenhall, Joe Biden urmează să se adreseze în cursul serii membrilor forţelor aeriene americane, potrivit The Independent. Joi, preşedintele SUA va avea o întrevedere cu premierul britanic Boris Johnson.

Înainte de plecare, într-o scurtă declaraţie de presă înainte ca avionul Air Force One să decoleze de la baza aeriană Andrews, din apropiere de Washington, Biden a afirmat că scopurile călătoriei sunt „întărirea alianţei, să le arătăm clar lui Putin şi Chinei că Statele Unite şi Europa sunt sudate”. Biden a mai spus că va prezenta, în foarte scurt timp, o strategie de vaccinare la nivel global spre a se pune capăt pandemiei de COVID-19. „Am o strategie (de vaccinare globală), o voi anunţa”, le-a spus el jurnaliştilor.

Washingtonul tocmai a anunţat că 75% din cele 80 milioane de doze de vaccinuri promise ţărilor până la sfârşitul lunii iunie vor fi distribuite prin mecanismul COVAX. Preşedintele american, care este însoţit de Prima Doamnă Jill Biden, va participa la summitul G7 din Cornwall, la care printre priorităţi se vor afla pandemia şi clima.

Citeşte şi Joe Biden merge la castelul Reginei. Preşedintele SUA se întâlneşte săptămâna viitoare cu Elisabeta a II-a

Joi este prevăzută o întrevedere cu prim-ministrul britanic Boris Johnson, iar duminică, Joe Biden va fi primit la castelul Windsor de regina Elisabeta a II-a. „Călătoria mea în Europa este ocazia pentru America să mobilizeze democraţiile din toată lumea„, a subliniat cel care, de la accederea la Casa Albă, proclamă că Statele Unite au revenit (‘America is back’) pe scena mondială.

Summitul cu Vladimir Putin, programat să aibă loc pe 16 iunie la Geneva, va fi punctul culminant al acestei prime deplasări externe, ce intervine într-un moment în care Joe Biden se află în dificultate în ţară, pe fondul unor tensiuni în tabăra sa. Discuţiile cu Putin, ce vor viza Ucraina, Belarusul, soarta opozantului rus încarcerat Aleksei Navalnîi, atacurile cibernetice, se anunţă aspre şi dificile, mai ales asupra ultimului punct.

Exact înainte de îmbarcare, Biden i-a avertizat pe ziariştii prezenţi, pe un ton mai lejer, să ‘fie atenţi la greieri’, după ce una din insectele care invadează acum estul Statelor Unite i se aşezase pe gât cu câteva secunde înainte. Cu o zi în urmă, un alt avion ce urma să transporte reporterii acreditaţi la Casa Albă a rămas la sol, după ce un nor de greieri i-a invadat motoarele.

Citeşte şi Joe Biden, la summit-ul B9 de la Bucureşti: „NATO să-și crească rezistența la acțiunile dăunătoare ale competitorilor strategici”

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Vacanță de coșmar pentru mai mulți turiști români care au mers în Grecia. Se întâmplă din ce în ce mai des: “Poliția nu a luat nicio măsură”
Capital.ro
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin. Se aplică din 31 iulie
Playtech.ro
Iubita lui David Popovici, apariție de SENZAȚIE! I-a lăsat pe toți cu gura căscată, ipostaze îndrăznețe
DailyBusiness
TAROM suspendă zborurile către o destinație cunoscută. Motivele anulării
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Un august fierbinte. Abia acum vine marea caniculă. Avem cifrele
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
Primele declarații ale lui David Popovici după calificarea în finala de 100 metri liber. Cum se simte înotătorul înainte de ultima lui cursă de la JO 2024: „Nu voi putea să intru fără trac”
Capital.ro
Decizie ISTORICĂ luată de Mircea LUCESCU. Vestea pe care toată România o aștepta
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Avertizare cod galben de caniculă pentru joi: temperaturi de până la 36 de grade în Bucureşti şi jumătate din ţară
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?