București. Cerul va fi variabil, iar probabilitatea de ploaie scăzută. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 14 grade.
Prognoza meteo 11 iunie VINERI
Vremea se va menține în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, mai ales după-amiaza și seara, când se vor semnala averse și descărcări electrice în zonele de deal și munte, local în sud, centru, est și nord-est și doar pe arii restrânse în rest. Ploile vor avea și caracter torențial, iar pe alocuri se vor acumula cantități însemnate de apă (peste 25…35 l/mp). Izolat va cădea grindină, iar mai ales în timpul ploilor vor fi intensificări ale vântului și vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 29 de grade, iar cele minime între 8 și 18 grade. Dimineața și noaptea, pe suprafețe mici se va forma ceață.
București. Cerul va fi variabil, cu intervale de timp după-amiaza în care instabilitatea atmosferică va fi pronunțată și se va manifesta prin înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp se pot înregistra cantități de apă de 5…10 l/mp și izolat posibil peste 15…20 l/mp. Temperatura maximă va fi de 24…26 de grade, iar cea minimă de 14…15 grade.
Citeşte şi: Avertizare meteo de ploi, vijelii şi grindină în toată ţara, până duminică. A fost emis COD GALBEN
Prognoza meteo SAMBATA
Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat în aproape toate regiunile și se va manifesta temporar prin înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului; aceste fenomene vor fi mai frecvente şi mai intense în a doua parte a zilei în sudul şi în estul ţării, în zonele montane şi submontane și pe arii mai restrânse în rest, iar noaptea cu precădere în vest, nord și centru. Ploile vor avea şi caracter torențial, local se vor înregistra cantități însemnate de apă (peste 20…30 l/mp) şi pe spaţii restrânse vor fi vijelii şi grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 29 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 și 18 grade. Dimineața și noaptea, pe suprafețe mici, se va forma ceață.
București. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza, când se vor semnala averse ce pot avea și caracter torenţial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 5…10 l/mp și izolat posibil peste 15…20 l/mp și vor fi condiţii de grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul a 25 de grade, iar cea minimă va fi de 13…15 grade.
Citeşte şi: Furtună în Capitală. Străzi inundate în urma ploilor torenţiale
Prognoza meteo DUMINICA
Vremea va fi instabilă, dar şi răcoroasă în cea mai mare parte a ţării. În prima parte a zilei în vestul, nordul şi centrul teritoriului, iar după-amiaza şi noaptea în sud şi în est vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice. Ploile vor avea și caracter torențial, local -în intervale scurte de timp sau prin acumulare- se vor înregistra cantități de apă de peste 20…40 l/mp şi pe arii restrânse vor fi căderi de grindină. Vântul va avea intensificări la munte, unde vitezele vor depăşi 80…90 km/h, cu precădere pe crestele Carpaţilor Meridionali, dar temporar şi în celelalte zone, local cu rafale de 50…60 km/h, în special asociat averselor şi izolat, în sud şi sud-est, vor fi vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 și 25 de grade, iar cele minime între 4…6 grade în depresiuni și 14…15 grade pe litoral. La sfârşitul nopţii vor fi condiţii de ceaţă.
București. Vremea va fi răcoroasă, iar instabilitatea atmosferică va fi accentuată după-amiaza şi seara când vor fi perioade cu înnorări, averse ce pot avea caracter torenţial, descărcări electrice şi condiţii de grindină. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, în special asociat averselor, când va fi posibilă chiar vijelie. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade.
Prognoza meteo LUNI
Vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor şi va ploua în jumătatea de est a ţării şi la munte şi pe spaţii mai restrânse în rest. Vor fi mai ales averse, iar în sud şi în centru vor fi însoţite şi de descărcări electrice. Local, în special la munte şi în nord-est, se vor cumula cantități însemnate de apă. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, cu viteze mai mari în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, iar ziua local şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 17 și 23 de grade, iar cele minime între 7 și 15 grade. Izolat se va semnala ceaţă.
București. Vremea va fi răcoroasă, cerul va avea înnorări şi temporar va ploua. Vor fi mai ales averse, moderate cantitativ şi vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări ziua. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade.