CONTRE DURE în PDL. Ultimele reglări de conturi înainte de alegeri.Cearta din spatele uşilor închise

Pedeliştii au avut, joi, ultimele reglări de conturi înainte de alegerile din decembrie. Nemulţumiţi de faptul că sigla ARD nu este suficient de cunoscută, liderii democrat-liberali şi-au impus punctul de vedere transmiţând că se prezintă în campanie ca reprezentanţi ai partidului şi nu ai alianţei. Copreşedintele ARD, Mihai Răzvan Ungureanu, a fost de asemenea un motiv comun de atacuri, însă de acuzaţii nu a scăpat nici coordonatorul campaniei, Adriean Videanu. RTV.NET vă prezintă discuţiile din spatele uşilor închise.
Raul Florea
29 nov. 2012, 13:05
CONTRE DURE în PDL. Ultimele reglări de conturi înainte de alegeri.Cearta din spatele uşilor închise

Reuniţi de urgenţă în şedinţă la Bucureşti, liderii democrat-liberali din teritoriu au răbufnit în Colegiul Director al partidului. Absent de la întâlnire întrucât avea pe agendă o susţinere de doctorat, Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele Forţei Civice, a fost una dintre ţintele comune. După ce a declarat în glumă că se va clona pentru a fi prezent în mai multe locuri deodată ca răspuns la criticile conform cărora nu s-a implicat suficient în campanie fostul premier a fost ironizat de către senatorul Radu F. Alexandru.

„Mai bine să nu se cloneze. Să rămâna aşa cum e că ne face mai mult rău”, a afirmat Radu F. Alexandru. Senatorul democrat-liberal l-a luat în vizor şi pe coordonatorul campaniei ARD, Adriean Videanu

„Dacă ne daţi doar indicaţii tovărăşeşti nu e suficient. Ce faceţi cu campania pe Bucureşti? Unde sunt banerele anti-USL? De ce nu e USL criticat mai mult?”, au fost reproşurile aduse lui Videanu.

Răspunsul a fost caracteristic fostului ministru al Economiei. „N-ar fi rău să vă plătiţi mai întâi cotizaţia şi apoi să vorbiţi”, a venit replica lui Videanu.

Nemulţumirile au continuat apoi la adresa partidelor-satelit ale PDL. Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, s-a plâns de slaba prestaţie în campanie a candidatului propus pentru Senat, Laurenţiu Fufezan. Coleg de campanie în Sibiu pentru postul de senator alături de Fufezan, lui Ariton i s-a părut inadmisibilă strategia reprezentantului Forţei Civice de a cere public ajutor financiar pentru cheltuielile electorale.   

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu nu a scăpat nici el de critici. Deşi nu mai candidează pentru încă un mandat de deputat, Voinescu a fost acuzat de către preşedintele PDL Constanţa, Gigi Chiru că ar fi susţinut-o „din spate” pe Maria Stavrositu contra sa, în lupta internă din partid. În urma unor acuzaţii de ambele părţi, Maria Stavrositu a părăsit luna trecută PDL, hotărând să candideze din partea PPDD pentru un post de deputat.

Şedinţa Colegiului Director a avut parte, însă, şi de laude. Preşedintele Noii Republici, Mihai Neamţu le-a transmis colegilor săi din ARD că la Arad s-au dispersat tensiunile dintre edilul Gheorghe Falcă şi socrul său, preşedintele filialei, Gheorghe Seculici. „I-am văzut împreună pe scenă în campanie. E un lucru foarte bun”, le-a spus Neamţu colegilor săi.

Candidaţii ARD, cu inima pe afiş şi cu partidul în inimă

Dincolo de conflictele interne, candidaţii ARD au ajuns la un numitor comun în privinţa modului în care vor aborda electoratul în ultima săptămână de campanie. În ciuda declaraţiilor odiciale, conform cărora la nivel naţional ARD ar avea 23% din preferinţele electoratului, mai mulţi lideri democrat-liberali spun că în teritoriu, cu precădere în colegiile rurale, foarte puţine persoane au auzit măcar de această alianţă. Conform acestora, ARD are în mai multe judeţe o cotă de 15-18%.

„Suntem în continuare sub 20%. Greu. E foarte greu. Avem colegii la ţară, nu a fost timp suficient de promovare. Am spus şi aici şi voi spune şi în continuare: eu mă prezint drept candidat PDL. Că e sigla ARD pe afiş e partea a doua, dar eu când vorbesc cu oamenii le spun că sunt de la PDL”, a precizat pentru ROMÂNIATV.NET unul dintre liderii democrat-liberali.

Strategia la care vor recurge pedeliştii cu vechime este aplicată însă şi de către partenerii din cadrul alianţei.

„E firesc ca orice candidat să nu uite partidul pe care îl reprezintă chiar dacă e la fel de important să reprezintă şi ARD. Dacă te prezinţi mai întâi cu propriul partid există unele avantaje pe care le poţi specula. Eu spun că sunt de la Noua Republică, deci nu am făcut parte din vechea clasă politică. La fel şi unii colegi de la PDL scot în faţă avantajele: am făcut un tronson de autostradă, am făcut investiţii. Este cazul mai ales a pedeliştilor din Alba, Arad, Braşov şi Cluj”, a explicat pentru ROMÂNIATV.NET, preşedintele Noii Republici, Mihail Neamţu.

 

 

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”