Daniel Iosif este tatăl unui băieţel de clasa I de la o şcoală din Braşov. Bărbatul este nemulţumit de învăţătoarea care predă la clasa copilului său.
Bărbatul a depus reclamaţia la conducerea şcolii, la Inspectoratul Şcolar, dar şi la Ministerul Educaţiei.
„Nu mi se pare normal ca o învăţătoare să ceară să vină în fiecare zi câte un părinte să o ajute la ore, pentru că ea nu face faţă, că sunt copii neastâmpăraţi (…) Bani de fiecare dată, că îi trebuie cretă, xerox”, a declarat bărbatul.
„La acest moment este constituită o comisie de cercetare, aşa cum prevede regulamentul şcolar şi aşteptăm rezultatul analizei (…) Este o solicitare suplimentară a doamnei învăţătoare vizavi de părinţi, că ar dori să i se şteargă tabla”, a precizat Ariana Bucur, inspector-şef ISJ Braşov.
Femeia lucrează în învăţământ de mai bine de 38 de ani, dar până acum nu a mai primit nicio reclamaţie.