Ortodoxe: Sfântul Tihon
Greco-catolice: Sf. ep. Tihon Taumaturgul
Romano-catolice: Ss. Benone, ep.; Iudita, văduvă, m.
Sfântul Tihon a fost episcopul Amatundei (Cipru), potrivit crestinortodox.ro. Tatăl lui Tihon a fost brutar. Fiind pus de părintele său să vândă pâine, el o dăruia săracilor fără să le ceară bani. Când a fost întrebat de tatăl său de ce împarte săracilor pâinea, el i-a răspuns că împrumută pe Dumnezeu atunci când o dăruiește săracilor. În urma rugăciunilor sale, tatăl său a găsit hambarele atât de pline de grâu, încât nu mai putea deschide ușa acestora.
Sfântul Tihon a convertit mulți păgâni la credință în Hristos, dărâmând multe temple și ridicând biserici pe locul lor.
Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Tihon; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Cântarea 1, glasul al 4-lea:
Irmosul:
Pe Voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, Te rog în adâncul nepătimirii îneacă-i. Că ţie, ca într-o alăută, întru omorârea trupului, să-ţi cânt cântare de biruinţă.
Stih: Sfinte Părinte Tihon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce stai lângă scaunul lui Dumnezeu, purtând cunună ca unul ce ai vieţuit pe pământ cu cuviinţă şi eşti luminat cu lumină neînserată, luminează-mă inima şi cugetul, ca să laud viaţa ta cea întocmai cu îngerii, Fericite Părinte Tihon.
Stih: Sfinte Părinte Tihon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Odrăslind sfinţit din rădăcină lăudată şi fericită, cu adevărat te-ai arătat ca o ramură plină de bună rodire şi de credinţă şi de nădejde, de dragoste şi de darul minunilor celor preaslăvite, de Dumnezeu insuflate.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prin ostenelile sihăstriei şi prin rugăciunea cea neîncetată omorând patimile cele ce omoară sufletul, te-ai adus pe tine însuţi jertfă curată şi deplină lui H ristos, Cel Ce S-a jertfit pentru noi, părinte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce ai născut pe Hristos din curate coapsele tale, Prea Curată, ne-ai ridicat pe noi, care am fost căzuţi în prăpastia care duce la pieire; ci ca Una ce ai îndrăzneală, roagă-L pe Dânsul, să ne izbăvească de primejdii pe noi robii tăi. Amin