Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi şi CFR Cluj – Astra Giurgiu sunt semifinalele Cupei României 2013, ultima echipă calificată în careul de aşi fiind Astra, care eliminat joi seara pe Rapid, cu scorul de 3-2, după prelungiri.
Meciul s-a disputat în Giuleşti, însă rapidiştii nu au valorificat avantajul terenului propriu, ba chiar au pornit partida de la scorul de 0-1, Budescu deschizând scorul încă din minutul 4. Cu orgoliul rănit, elevii lui Marian Rada au luat cu asalt poarta apărată de Silviu Lung jr., însă nu au reuşit să marcheze, iar până la pauză tabela nu s-a mai modificat.
La reluare, s-a repetat scenariul din prima repriză. Tot în minutul 4, dar al actului secund, Fatai a înscris şi a dus scorul la 2-0 pentru Astra. Calificarea nu ersa însă jucată, după cum aveau să o demonstreze gazdele. Oros a redus din diferenţă în minutul 65, cu o lovitură de cap din 10 metri, iar în minutul 74 giuleştenii au reuşit chiar egalarea, după un autogol al lui Bărboianu.
Meciul a intrat în prelungiri, unde Astra a fost mai valoroasă. Distefano a şutat în bară în minutul 96, iar Mureşan a evitat loteria penalty-urilor şi l-a învins pe Albuţ, în minutul 111.
Scorul final a fost 3-2, iar giurgiuvenii continuă sezonul perfect, pe lângă prezenţa în careul de aşi al Cupei României, ei fiind pe locul 2 în Liga I, la jumătatea campionatului.