Călugăr budist mort. Anual, budiștii din Siberia pleacă în pelerinaj spre Ivolginsky datsan, o mănăstire budistă aflată în Republica Autonomă Buriatia, o regiune din Siberia. Aceştia i se roagă lui Lama Itigilov, al cărui trup rezistă la descompunere de peste 90 de ani. În vremea în care şi-a simţit sfârşitul aproape, Dashi-Dorzho Itigilov și-a adunat discipolii, cărora le-a transmis ultimele sale dorinţe şi i-a rugat să se roage pentru el. Apoi, s-a aşezat în poziţie de lotus şi s-a cufundat într-o stare profundă de meditaţie, după care s-a stins. Unele voci susţin, însă, că acesta nu ar fi murit, ci ar fi atins Nirvana.
Trupul său a fost aşezat într-un sicriu de formă cubică, astfel încât să-şi poată menţine poziţia lotus. De asemenea, pentru a rezista peste secole, trupul i-a fost acoperit cu sare.
Lama Itigilov le-a lăsat cu limbă de moarte discipolilor să fie exhumat 30 de ani mai târziu. Exhumarea s-a produs însă ceva mai devreme, la 28 de ani mai exact, atunci când un uragan puternic a lovit Buriatia, iar localnicii înfricoșați au vrut să-i ceară ajutorul, informează theculturetrip.com
Oamenii au avut, însă, un şoc atunci când au deschis sicriul: Lama Itigilov avea articulaţii flexibile, pielea elastică, iar în zona inimii pielea era caldă. După ce s-au rugat şi i-au schimbat hainele, călugării budiști l-au înmormântat din nou. Procedura a fost repetată în 1973, potrivit testamentului.
Citeste si Un mesaj într-o sticlă aruncată în ocean a creat o legătură unică de prietenie între doi adolescenţi
În 2002, sicriul a fost mutat în Ivolginsky datsan. Când medicul legist a deschis sicriul, acesta a avut un şoc. Trupul se păstra într-o stare atât de bună încât s-ar fi putut suspecta că Lama Itigilov era încă în viață sau ar fi decedat în urmă cu doar câteva ore.
Oamenii de ştiinţă au examinat fire de păr, particule de piele și bucăți de unghii şi au ajuns la concluzia că acestea au caracteristicile unor organe vii.
„Spectrofotometria în infraroșu a arătat că probele de proteine au caracteristici vii și, atunci când am dezgropat corpul, nu exista miros ca de la un cadavru putrezit”, au declarat oamenii de ştiinţă.
Citeste si Impresionant! O femeie, mamă a 17 copii, a absolvit liceul la 92 de ani. Cum a fost posibil
O altă ciudăţenie a fost faptul că Lama Itigilov a luat în greutate aproximativ 10 kg în ultimii șase ani. Pe lângă acest aspect, excesul de umiditate apărea uneori pe corpul acestuia ca și cum ar fi transpirat. Există, însă, o explicaţie. Leguminoasele pe care acesta le-a consumat de-a lungul vieţii au un nivel ridicat de brom care poate suprima sensibilitatea organismului și poate limita impactul stimulării impulsurilor externe aproape fără a influența acele părți ale creierului care controlează respirația și circulația sângelui. Cu ajutorul autohipnozei, Lama Itigilov a oprit funcțiile metabolice vitale ale corpului, intrând într-o stare de anabioză, după care a murit.