Prognoza meteo 24 iunie: Căldură sufocantă, dar şi furtuni. Temperatura va urca până la 41 de grade joi

Cod rosu de caniculă pana vineri, este pentru prima data cand avem o astfel de avertizare inca din luna iunie. Meteorologii anunţă vreme sufocantă, cu temperaturi de până la 41 de grade Celsius în vestul ţării. După-amiaza vremea devine instabilă, în special în zonele montane şi în regiunile sud-estice, când îşi vor face apariţia ploile torenţiale şi descărcările alectrice.
Alina Andrei
23 iun. 2021, 17:36
Prognoza meteo 24 iunie: Căldură sufocantă, dar şi furtuni. Temperatura va urca până la 41 de grade joi

Prognoza meteo 24 iunie. La noapte, disconfortul termic se va menţine ridicat îndeosebi în zonele de câmpie şi de deal, unde valorile de temperaturã se vor situa local peste 20 de grade, iar la nivelul întregii ţãri minimele nopţii vor fi între 16 şi 25 de grade, uşor mai coborâte doar în depresiunile intramontane. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate în regiunile estice, sud-estice, iar în primele ore ale intervalului şi în zonele de deal şi de munte, unde pe arii restrânse vor mai fi averse şi descãrcãri electrice. Spre dimineaţã, izolat se va semnala ceaţã.

BUCURESTI. Disconfortul termic va fi ridicat, iar temperatura minimã se va situa în jurul valorii de 20 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în primele ore ale nopţii, când vor fi posibile averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab pânã la moderat.

Prognoza meteo 24 iunie – JOI

Valul de cãldurã va cuprinde întreaga ţarã, iar în jumãtatea vesticã, disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat (ITU peste 80 de unitãţi) şi va fi caniculã. În aceste zone valorile termice diurne se vor situa între 35 şi 41 de grade, astfel cã în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sãlaj şi Maramureş se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei. În restul teritoriului vremea va fi cãlduroasã, pe arii restrânse canicularã, iar disconfortul termic ridicat mai ales dupã-amiaza, când se vor înregistra maxime termice cuprinse între 30 şi 35 de grade, cu valori uşor mai scãzute pe litoral unde vor fi 26…28 de grade. Cerul va fi variabil spre mai mult senin în prima parte a zilei, apoi instabilitatea atmosfericã va deveni pronunţatã, iar dupã-amiaza şi în prima parte a nopţii, în zonele montane, în regiunile sud-estice şi pe arii mai restrânse în rest, vor fi înnorãri accentuate, frecvente descãrcãri electrice, averse torenţiale, grindinã şi vijelii. Temperaturile minime, în general se vor situa peste 20 de grade în zonele de câmpie şi de deal, iar la nivelul întregii ţãri vor fi între 15 şi 26 de grade, cu valori mai scãzute în depresiuni. Dimineaţa şi noaptea, izolat îndeosebi în regiunile sud-estice se va semnala ceaţã.

BUCURESTI. Disconfortul termic se va accentua (indicele temperaturã umezealã va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi) şi va fi caniculã. Cerul va fi variabil, dar dupã-amiaza şi seara probabilitatea pentru averse, posibil torenţiale, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului şi grindinã se va menţine ridicatã. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minima se va situa peste 20 de grade.

Prognoza meteo VINERI

Valul de cãldurã va persista, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat (ITU peste 80 de unitãţi) şi va fi caniculã în cea mai mare parte a ţãrii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 32 şi 40 de grade, cu valori uşor mai scãzute pe litoral. Cerul va fi variabil spre mai mult senin în prima parte a zilei, apoi instabilitatea atmosfericã va fi în creştere şi se va manifesta prin, înnorãri accentuate, frecvente descãrcãri electrice, averse torenţiale, grindinã şi vijelii, dupã-amiaza şi seara, în zonele montane şi pe arii mai restrânse în rest, iar noaptea în vestul, nordul şi centrul ţãrii. Temperaturile minime se vor situa între 15 şi 24 de grade, cu valori mai scãzute în depresiuni.

BUCURESTI. Vremea va fi canicularã, cu o maximã termicã de 35…36 de grade şi disconfort termic accentuat (indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi). Cerul va fi variabil, iar dupã-amiaza şi seara, vor fi posibile fenomene asociate instabilitãţii atmosferice. Temperatura minimã va fi de 20…22 de grade.

Prognoza meteo SAMBATA

În regiunile din vestul, centrul şi nordul ţãrii, vremea va fi în general instabilã, iar valorile termice vor scãdea apreciabil faţã de zilele precedente, astfel cã cele maxime se vor încadra între 24 şi 30 de grade; cerul va avea înnorãri şi pe arii extinse vor fi averse, local însoţite de descãrcãri electrice, iar cantitãţile de apã vor depãşi 15…35 l/mp. În regiunile sudice şi sud-estice, deşi temperaturile se vor mai pondera, vremea va fi cãlduroasã şi disconfortul termic ridicat, astfel cã maximele termice se vor situa în marea lor majoritate între 29 şi 34 de grade, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi; cerul va fi variabil, iar în a doua partea zilei vor fi perioade în care instabilitatea atmosfericã se va manifesta local prin frecvente fenomene electrice, vijelii şi averse torenţiale. Izolat, în majoritatea regiunilor, vor fi condiţii de grindinã. Vântul va avea intensificãri la munte şi local şi temporar şi în celelalte zone, în special asociat ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 grade în depresiunile intramontane şi 21…22 de grade pe litoral.

BUCURESTI. Deşi valorile termice se vor pondera faţã de zilele anterioare, vremea va fi cãlduroasã, iar disconfortul termic se va menţine ridicat: temperatura maximã va fi de 32…33 de grade, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi variabil, dar în a doua parte a zilei vor fi perioade în care instabilitatea atmosfericã se va accentua şi se va manifesta prin averse torenţiale, descãrcãri eletrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Vor fi posibile vijelii şi grindinã. Temperatura minimã de duminicã dimineaţa va fi de 18…19 grade.

Prognoza meteo DUMINICA

Vremea va fi în general frumoasã, dar cãlduroasã în Câmpia de Vest şi Câmpia Românã, unde local dupã-amiaza se va resimţi un disconfort termic moderat. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în a doua parte a zilei când local la deal şi la munte şi pe arii restrânse în centru şi sud-est vor fi averse, însoţite şi de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte şi în sud-vestul ţãrii şi local în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 32 de grade, uşor mai ridicate în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiuni şi 20..22 de grade pe litoral.

BUCURESTI. Valorile termice şi disconfortul vor mai scãdea; temperatura maximã va fi de 30 de grade, iar indicele temperaturã-umezealã se va apropia de pragul critic. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare şi va ploua în special în orele serii. Vor fi mai ales averse, posibil însoţite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Minima termicã va fi de 17…19 grade.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Taxă după deces. Se întocmește act la notar. Achiți la doi ani de la înmormântare
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Se schimbă vremea în România. Emoții înainte de Paște
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai