Tichete sociale pentru elevi. Klaus Iohannis a promulgat legea

Klaus Iohannis a semnat luni mai multe decrete. Mai multe legi importante au fost promulgate de preşedinte şi merg la Monitorul Oficial.
Filip Stan
28 iun. 2021, 16:38
Tichete sociale pentru elevi. Klaus Iohannis a promulgat legea

Tichete sociale pentru copii defavorizaţi. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni o serie de acte normative printre care şi legea de aprobare a OUG 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.

Legea are ca obiect de reglementare aprobarea OUG nr.133/2020 care prevede instituirea unor măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (POAD), prin măsura de acordare de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, precum şi stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul următoarelor operaţiuni: acordarea de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, asistenţă tehnică.

Aceste măsuri se vor aplica pentru trei grupuri ţintă: copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul preşcolar, din învăţământul primar şi din învăţământul gimnazial. Valoarea nominală a tichetului este de 500 lei pe an.

Valoarea tichetului se va actualiza prin Hotărâre a Guvernului cu cel puţin 90 zile înainte de a se încheia anul calendaristic, pentru anul calendaristic următor. Acordarea tichetelor se face de către Ministerul Fondurilor Europene, prin structură de specialitate – se introduce Schema Naţională de Sprijin pentru Elevii cei mai Defavorizaţi (SNSED). Contravaloarea tichetului social pe suport electronic reprezintă venit neimpozabil – conform Codului fiscal.
Pe 21 septembrie 2020, Senatul a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, iar pe 3 iunie a fost adoptat decizional de către Camera Deputaţilor. 

Alte decrete semnate luni de şeful statului, potrivit Administraţiei Prezidenţiale sunt: 

„Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 218/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative (PL-x 93/10.02.2021);

Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 221/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora (PL-x 113/08.03.2021);

Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2021 pentru completarea art. 252 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative (PL-x 121/10.03.2021);

Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2020 pentru stabilirea, pe perioada stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020, a condiţiilor de comercializare a benzinei şi motorinei în contextul crizei economice generate de pandemia SARS-CoV-2 (PL-x 280/20.05.2020);

Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2020 privind modificarea şi completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47/2020 pentru stabilirea, pe perioada stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020, a condiţiilor de comercializare a benzinei şi motorinei în contextul crizei economice generate de pandemia SARS-CoV-2 (PL-x 349/10.06.2020);

Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2019 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2016/589 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 aprilie 2016 privind o reţea europeană de servicii de ocupare a forţei de muncă (EURES), accesul lucrătorilor la servicii de mobilitate şi integrarea mai bună a pieţelor forţei de muncă şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 492/2011 şi (UE) nr. 1296/2013 (PL-x 492/28.10.2019);

Dacian Cioloş vrea locul lui Iohannis: „Nu scrie nicăieri că preşedintele partidului este automat şi candidatul la Preşedinţia României”
Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni-august 1977 nr. 341/2004 (PL-x 180/05.05.2021);

Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială (PL-x 282/20.05.2020);

Decret pentru reîncadrarea în funcţia de judecător la Curtea de Apel Piteşti a doamnei Ilenuţa Bădiceanu, Hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 702 din data de 25 mai 2021;

Decret pentru reîncadrarea în funcţia de judecător la Judecătoria Deva a domnului Traian Dumitresc, Hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 703 din data de 25 mai 2021;

Decret pentru reîncadrarea în funcţia de judecător la Curtea de Apel Ploieşti a doamnei Cristina Georgescu, Hotărârea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 704 din data de 25 mai 2021;

Decret privind eliberarea din funcţia de judecător la Curtea de Apel Bacău a doamnei Gabriela-Mona Ciopraga – pensionare, la data de 28 iunie 2021”.

Klaus Iohannis: „Noi, practic, am oprit pandemia. Fiecare român ar face bine să se vaccineze dacă nu vrea să ajungă la spital”

DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Dispar bonurile fiscale pentru plata cu cardul. Măsura intră în vigoare de joi, 26 decembrie
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Victor Cornea a plecat chiar în ziua de Crăciun. Reacția Andreei Bălan, după anunțul lui public
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Adevărul despre Covid-19. Scenariu exploziv cu FBI în prim-plan
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluire bombă despre Călin Georgescu. S-a aflat marele adevăr: Face discret cu ochiul fascismului istoric
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Peste 3000 de solicitări înregistrate la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov
MediaFlux
TRADIȚII în a DOUA ZI de CRĂCIUN! E INTERZIS ASTĂZI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)