Connect-R a căzut pradă depresiei, după ce fiica lui aproape și-a pierdut viața: „Era intubată, ne-a nenorocit”

Connect-R a mărturisit că s-a confruntat cu un episod depresiv sever, după ce fiica lui, Maya, a fost la un pas de a-și pierde viața la vârsta de un an.
Ruxandra Rădulescu
29 iun. 2021, 09:23
Connect-R a căzut pradă depresiei, după ce fiica lui aproape și-a pierdut viața: „Era intubată, ne-a nenorocit”
Connect-R

Connct-R a intrat la vremea aceea într-o depresie severă și în ciuda faptului că s-a adresat mai multor psihologi, aceștia nu au fost capabili să-l ajute. Artistul a povestit în cadrul unui podcast drama prin care a trecut.

„S-a îmbolnvit de la un vaccin, când a făcut vaccinul de 1 an, pe fondul unei otite, i-a scăzut imunitatea aproape de 0, era intubată, ne-a nenorocit, și atunci practic a început momentul meu de depresie”, a declarat vedeta.

Connect-R: „Au năpădit toate fricile, m-a terminat”

Artistul a apelat la psihologi, însă durerea sufletească cu care se confrunta era prea mare. Connect-R a declarat că gândul că și-ar putea pierde copilul a fost cea mai îngrozitoare suferință prin care a trecut.

„Până atunci nu puteai, nu aveai cum să mă clintești și a venit copila asta Maya să-mi arate în ce iluzie trăiam eu, că asta înseamnă iluzie. Acolo au năpădit toate fricile, m-a terminat, am fost la psihologi, n-am reușit mare lucru”, a spus Connect-R.

Artistul a mărturisit că ceea ce l-a ajutat să treacă prin această perioadă dificilă a fost credința în divinitate.

„Totuși rugăciunile și Hristos cred că m-a scos de acolo, dar ele tot au continuat până acum ceva timp când am aflat ce sunt cu adevărat, iar de atunci au dispărut toate fricile”, a declarat Connect-R conform Viva.

 

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Orașul din România în care se deschide o nouă fabrică gigant. Vor fi sute de locuri de muncă, germanii au făcut o investiție de zeci de milioane de euro aici
Capital.ro
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Playtech.ro
DOLIU în muzică! Marele artist A MURIT! Fanii nu-și pot reveni!
DailyBusiness
ALERTĂ DE CUTREMUR! Două seisme au avut loc în România
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Ce a ajuns să facă Oana Zăvoranu. E foame mare de bani
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
BREAKING | Crima care a zguduit Buzăul. Și-a ucis soția cu toporul când a auzit ce dorea să facă. Martor la incident a
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul dentistei din Brăila! Aceasta ar fi fost ucisă de mafia basarabeană! Declarațiile făcute de rudele presupusului criminal
Capital.ro
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Poliția britanică avertizează asupra influenței negative a lui Andrew Tate asupra tinerilor băieți
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!