Întâlnirea membrilor PDL a fost organizată la căminul cultural din Rojişte. Tot acolo a fost găsit parcat microbuzul şcolii din Daneţi. Informaţia a ajuns la urechile inspectorului şcolar general.
„Am primit o informaţie precum că un microbuz şcolar cu inscripţia transport elevi se află într-o curte unde este o adunare politică (…) M-am deplasat la faţa locului cu o echipă de inspectori şi am constatat că informaţia se confirmă în totalitate”, a declarat Georgică Bercea, inspector şcolar general ISJ Dolj.
Paznicul primăriei Daneţi confirmă faptul că microbuzul şcolar a fost plecat, şi nu cu elevi.
Primarul spune că nu ştie nimic.
„S-au schimbat pneurile şi atât (…) Uitaţi, eu am mers cu 56 Spiridon şi punct. Nu ştiu ce au făcut alţii”, a declarat primarul Constantin Spiridon.
Inspectorul şcolar ameninţă că va lua microbuzul şi îl va da unei alte localităţi.