„Problema colaborării cu domnii Victor Ponta şi Crin Antonescu este extrem de delicată. Rezolvarea problemei este la ei, nu la mine. În orice caz, şi domnul Antonescu şi domnul Ponta trebuie să înţelegă că, într-o Europă ce îşi accelerează procesele de integrare, naţionalismul nu poate fi un substitut pentru patriotism”, a declarat Băsescu.
Acesta s-a arătat dispus că colaboreze cu liderii partidelor de guvernământ dacă aceştia îşi asumă consolidarea independenţi unor instituţii care, prin natura lor, trebuie să nu fie controlate politice.
„Condiţiile lor actuale pentru o bună înţelegere- aşa cum ei le definesc, prin atacurile zilnice la instituţiile statului-, sunt inadmisibile pentru mine, dar şi pentru România (…) Până la urmă, care ar fi drama pentru domnul Antonescu şi domnul doctor Ponta dacă ar veni alături de mine în susţinerea consolidării independenţei şi funcţionării unor instituţii ca DNA, Parchetul General, CSM, CCR, ICCJ sau ANI? Vă asigur că, pentru România, ar fi mult mai bine”, a spus preşedintele României.
În ceea ce priveşte sistemul judiciar, Traian Băsescu a avertizat că o eventuală eliminare din faţa instanţelor a probelor obţinute prin înregistrări ca urmare a unui mandat de siguranţă naţională îi va favoriza pe infractori. „Dacă această modificare legislativă s-ar aproba, un mare număr de dosare penale aflate pe rolul instanţelor ar fi afectate, probabil chiar întoarse înapoi la Parchete şi, de asemenea, un important număr de dosare aflate în ancheta procurorilor ar fi lipsite de unele elemente de suport (…) Oricum, a modifica acum legea siguranţei naţionale este greşit şi în favoarea infractorilor. Eu sunt convins că doamna ministru Mona Pivniceru nu-şi doreşte acest lucru”, a afirmat şeful statului.
El a spus că o asemenea modificare legislativă trebuie discutată şi în CSAT din moment ce este vorba de o modificare a legislaţiei care ţine de siguranţa naţională. Băsescu a spus că adoptarea unei asemenea măsuri ar putea duce la aprecieri nefabvorabile în raportul de ţară pe MCV, în condiţiile în care acesta va consemna în ianuarie blocarea urmării penale împotriva foştilor miniştri Borbely şi Dobre, dar şi problema legată de Avocatul Poporului.
„Instituţia Avocatului Poporului nu este singura pe care USL a atacat-o. Pentru ei Avocatul Poporului este important din perspectiva faptului că acesta este singurul care poate ataca ordonanţele de urgenţă emise de Guvern. Din acest motiv, ei au nevoie ca această funcţie să fie ocupată de un politician docil şi supus lor. Se pare că domnul Valer Dorneanu este, din acest punct de vedere, persoana ideală”, a comentat Traian Băsescu.