STUDIU Paracetamolul ne face mai curajoşi. Cum ne influenţează acest medicament starea emoţională

Medicamentul administrat de fiecare dintre noi împotriva febrei şi durerilor are, se pare, încă un efect pozitiv necunoscut până acum, descoperit recent de oamenii de ştiinţă: ne dă aripi.
Oana Anghel
30 iun. 2021, 17:03
STUDIU Paracetamolul ne face mai curajoşi. Cum ne influenţează acest medicament starea emoţională

Paracetamolul ne face mai curajoşi. Potrivit unui studiu de dată recentă, paracetamolul poate trezi în cel care şi-l administrează dorința de a participa la activități periculoase. Oamenii de ştiinţă sunt de părere acest medicament ne poate influența în mod semnificativ stările emoționale, informează Daily Mail

Paracetamolul ne face mai curajoşi. Descoperire de ultimă oră a oamenilor de ştiinţă

Studiul a fost realizat pe un eșantion de 189 de persoane. Înainte de începerea studiului, participanţilor li s-a cerut să evalueze gradul de risc în cazul mai multor activități considerate periculoase precum scufundările sau săritul cu parașuta. Aceştia au fost împărțiți în două grupe. Cei din prima grupă au primit până la două tablete de paracetamol și au precizat că activitățile considerate periculoase nu mai reprezintă o amenințare pentru ei și sănătatea lor. Celor din cea de-a doua grupă le-a fost administrat placebo, iar aceştia au refuzat categoric să ia parte la activități precum săritul de la mari înălțimi sau zborul cu parapanta, considerându-le înspăimântătoare.

Citeste si Pfizer întrerupe distribuţia la nivel mondial a medicamentului te ajută să te laşi de fumat. Conţine agenţi cancerigeni

Dacă paracetamolul a fost perceput ca un tratament care scade febra și alungă durerile, iată că acum putem spune că influențează emoțiile și percepțiile asupra riscului!” a precizat medicul Baldwin Way, autor al studiului și profesor de medicină în cadrul Universității din Ohio.

Citeste si Cazuri de cheaguri de sânge la persoanele vaccinate anti COVID. Avertismentul Agenţiei Europene a Medicamentului

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Afacerea cu care are succes Samuel din Satu Mare. Produsele le vinde cu 1 leu, iar foarte mulți români sunt înnebuniți să le cumpere de Paște
Capital.ro
EXCLUSIV Românii obligați să achite taxă. Se trimite formular semnat la ANAF. Data limită, 26 mai
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Pâinea biblică, cea mai sănătoasă din toate timpurile. Rețeta apare într-un verset
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți