Invenţie revoluţionară pentru cei care au suferit amputări

Oamenii de ştiinţă au găsit o metodă revoluţionară prin care pot implanta membre robotizate şi electrozi direct la nivelul oaselor şi nervilor celor care au suferit amputări. Primul voluntar va primi noul său membru robotizat la începutul anului 2013.
Romania TV
03 dec. 2012, 15:45
Invenţie revoluţionară pentru cei care au suferit amputări

Descoperirea denumită „viitorul membrelor artificiale” funcţionează prin implantarea electrozilor direct la nivelul nervilor şi nu al pielii aşa cum se întâmplă în cazul protezelor mioelectrice. Prin acest demers, oamenii de ştiinţă speră să facă un pas important spre reproducerea mişcării naturale, scrie descopera.ro.

„Avantajele sunt fără precedent. Pacienţii vor putea să controleze simultan mai multe încheieturi şi mişcări, primind, totodată, feedback direct. În prezent, astfel de mişcări nu pot fi realizate decât în laborator. Scopul nostru este de a schimba acest lucru”, a declarat Max Ortiz Catalan, coordonatorul studiului de la Universitatea de Tehnologie, din Suedia. 

Metoda gândită de Rickard Brånemark, de la Universitatea Sahlgrenska, din Gothenburg, poate ajuta la dezvoltarea protezelor care să se ataşeze direct pe os prin înşurubarea unor şuruburi de titan. 

Implantul de titan acţionează precum o interfaţă bidirecţională, transmiţând semnale de la electrozii plasaţi pe nervi şi muşchi, către membru. Cu alte cuvinte, metoda permite o redare mai realistă a mişcării într-un mod similare cu cel folosit în mod normal de om pentru a-şi mişca membrele. 

Primul implant va fi realizat de Brånemark  în ianuarie sau februarie 2013, asupra unui pacient care a suferit o amputare a unui membru acum câţiva ani. 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Zi tristă în lumea sportului. Cel mai mare jucător s-a stins: A lăsat o amprentă pozitivă...
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Secretele ascunse din restaurantele McDonald’s. Află cum se prepară, de fapt, mâncarea
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Cine este românul care a lucrat la mormântul Papei Francisc din Bazilica Santa Maria Maggiore. Acesta este singurul străin din echipă
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump Jr. sosește luni la București. Este a treia oprire în turneul din Europa de Est
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre