Kate Middleton s-a autoizolat. Ducesa de Cambridge nu poate participa, luni, la un serviciu de mulţumire organizat la catedrala Sf. Paul şi nici la o petrecere în grădină Big Tea la Palatul Buckingham, scrie Mediafax.
Recent, Alteţa Sa s-a vaccinat, pe 29 mai 2021, fiind ultimul membru al familiei regale care a fost imunizat. Palatul Kensington anunţă că va reveni cu informaţii despre starea soţiei prinţului William.
În urmă cu câteva săptămâni, Kate Middleton s-a întâlnit cu Jill Biden, Prima Doamnă a Statelor Unite şi au vizitat împreună o şcoală din comitatul britanic Cornwall, unde au discutat cu specialişti din domeniul educaţiei, cu prilejul summitului G7. Ducesa de Cambridge i-a mărturisit soţiei preşedintelui american, Joe Biden, că este nerăbdătoare să o întâlnească pe Lilibet, nepoţica ei venită pe lume în urmă cu o săptămână, deoarece nu a reuşit să o vadă decât prin apel video.
În vârsta de 39 de ani, Ducesa de Cambridge a ales pentru această întrevedere o ţinută elegantă. E vorba despre o rochie peste genunchi, o creaţie a desginerului Alexander McQueen care costă 1.125 de lire sterline, pe care a accesorizat-o cu o geantă L.K. Bennett. În schimb, Jill Biden (70 de ani) a optat pentru culoarea roz. (Vezi AICI imaginea)
Chiar dacă s-au întâlnit prima oară, Ducesa de Cambridge şi Prima Doamnă a SUA au vorbit inclusiv despre pasiunile comune. În timpul vizitei, Jill Biden a făcut cunoştinţă cu iepurele îngrijit de elevi în clasă, iar apoi s-a întâlnit cu premierul britanic Boris Johnson şi cu soţia acestuia, Carrie.
Soţia Prinţului William, mama a trei copii, a purtat discuţii cu Prima Doamnă a Statelor Unite despre abilitarea femeilor, copii şi despre educaţia timpurie în timpul seminar. Kate Middleton este implicată activ în misiunea diplomatică britanică pentru a consolida relaţia cu Statele Unite, în vreme ce premierul britanic pledează pentru a ratifica un acord de liber schimb cu preşedintele american Joe Biden pentru a fi facilitatea călătoriile fără carantinare în această vară, scrie Daily Mail.