Crin Antonescu face parte din ambele categorii. Omul e și foarte laș, dar și caraghios, când face pe cocoșul. Atunci când se enervează, președintele liberalilor dă capul pe spate, ca o țoapă. Apoi, automat, vocea i se subțiază. Își trece mâna prin păr, abia se abține să nu se uite la unghii întinzând degetele, nu strângând pumnul. Are tendința de a bate din picior, după care întoarce capul, supărată, pardon, supărat și părăsește confruntarea. Ați văzut asta de multe ori la Antonescu. Or, cu un asemenea comportament, nu poți să te războiești într-o campanie electorală, în care camerele de luat vederi sunt pregătite (după 12, când te trezești) să îți surprindă orice gest.
Știind toate astea despre el, Crin Antonescu și-a luat un pitbull. Și cei care se iau de Crin au de-a face cu pitbull-ul. E un pitbull rău, dresat să fie eficient atunci când atacă. Pe pitbull îl cheamă Gigi Becali și fuge toată lumea de el. Nimeni nu pare suficient de nebun încât să îl înfrunte pe pitbull. Iar cei care o fac, mai devreme sau mai târziu, regretă. Pentru că acest pitbull e unul fermecat. El nu mușcă, ci aruncă tone de rahat de fiecare dată când deschide gura. Pe toată lumea care-i prin preajmă, nu contează. Și cum nimănui nu-i place să fie acoperit cu rahat, oamenii preferă să-l ignore pe pitbull-ul Gigi, ba chiar să-l ocolească.
De curând, Adriana Săftoiu, o experimentată dresoare, căreia i-a trecut prin mână chiar leul cel rău din grădina noastră zoopolitică, i-a arătat câinelui domnului Antonescu nu doar că nu e invincibil, ci că poate fi bătut foarte ușor. După cinci minute de confruntare directă, Gigi a părăsit ringul cu coada între picioare. Rănit, pitbull-ul Gigi a prezentat scuze. Nu pentru că animalul așa ar fi simțit, ci pentru că prea multă lume l-a arătat cu degetul, spunându-i că în unele situații nu e amuzant deloc.
Zilele trecute, pe domnul Călin Popescu Tăriceanu l-a mâncat undeva, ca pe maimuțe, și a ieșit public cu câteva declarații care l-au supărat foarte tare pe Crin Antonescu. Rupându-și probabil o unghie când a lovit cu pumnișorul în masă, Crin și-a chemat câinele și i-a fixat o nouă țintă: fostul premier al României.
Și uite-așa a apărut din nou Gigi la RTV (unde altundeva?) și a măturat pe jos cu Tăriceanu. Neputând să-l atace altfel, Gigi a scos pe gură singurul rahat care ar putea ține, la publicul cel mai imbecil, cu dăruire cultivat de televiziunile din România: viața personală. Tăriceanu nu a fost surprins de presă la curve, în timp ce era însurat. Nu, omul și-a permis să aibă patru neveste. Ilegal? Deloc! Imoral? Nicidecum, pentru că a avut patru neveste pe rând, nu în același timp. Poți spune despre om că e fie prea hotărât, fie un prost judecător al femeilor. Dar nu poți lega în nici un fel alegerile făcute de cineva în viața personală de ceea ce face el ca politician.
Cel mai interesant mi se pare că aceste ”acuzații” le face Gigi Becali, întâiul creștin al țării. Da, e creștinul acela care stă cu câte trei-patru cărămizi în mâini și le aruncă în trecători, apoi râde zgomotos, spre deliciul tâmpiților care-l întărâtă și al celor care asistă la acest spectacol. Ce legătură este între atacurile acestea decerebrate ale lui Becali și umilința pe care o presupune statutul de bun creștin? Nu există nici o legătură, desigur, așa cum nimic, în afară de multe vorbe goale și mulți bani dați la biserici nu-l leagă pe Becali de ideea de creștinism. Mai periculos pentru noi toți e că din comportamentul său reiese clar că Becali nu crede despre el că este un bun creștin. Becali se crede Dumnezeu, singurul care are dreptul de a ne judeca pe toți.
Și, dacă tot am ajuns la flotările logice care au loc în creierul acestui om, să înțelegem că doar pentru că a avut o singură soție până acum (dar mai multe plăceri, așa cum chiar el mărturisea) asta-l face pe Becali un bun politician? Păi, omul și-a aranjat, pardon, luat cu greu bacalaureatul, acum câțiva ani! Nu cumva, dacă despre politică este vorba, e mult mai periculos să fii prost, ca Gigi, decât să fi trecut prin patru căsnicii, ca Tăriceanu?
Dragoș Pătraru