Propunerile PSD în domeniul Educaţiei. Natalia Intotero: Am înmânat preşedintelui Klaus Iohannis 24 de măsuri

Preşedintele Comisiei pentru învăţământ de la Camera Deputaţilor, Natalia Intotero, a declarat miercuri că i-a prezentat preşedintelui Klaus Iohannis 24 de măsuri propuse de PSD în domeniul educaţiei, adresate studenţilor, profesorilor şi elevilor.
Alina Costache
07 iul. 2021, 14:48
Propunerile PSD în domeniul Educaţiei. Natalia Intotero: Am înmânat preşedintelui Klaus Iohannis 24 de măsuri

„Marţi, 6 iulie 2021, am participat la consultările de la Palatul Cotroceni pe tema Proiectului ‘România Educată’. În cadrul discuţiilor au fost prezenţi colegi parlamentari din conducerea Parlamentului şi membri ai Comisiilor de învăţământ din cele două Camere, respectiv preşedintele României, care a prezentat principalele linii de acţiune, reformele şi domeniile educaţionale de investiţii pentru realizarea cu celeritate a programului care îi priveşte direct pe elevi şi profesori: România Educată. Nu am mers cu mâna goală la aceste consultări, ci am înmânat preşedintelui 24 de măsuri coerente realizate de PSD, care răspund punctual şi fac aplicabile dezideratele asumate prin programul naţional pentru educaţie discutat ieri. În acest document cu măsuri am avut grijă să fie incluse şi nevoile făcute cunoscute de elevi, în ultima perioadă în cadrul şedinţelor Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, şi care se referă la: introducerea voucherelor culturale; asigurarea transportului gratuit; extinderea programului masa caldă”, a menţionat Natalia Intotero într-un comunicat de presă.

Printre măsurile propuse se PSD se numără şi garantarea transportului gratuit pentru toţi elevii, pentru toate tipurile de transport, pe tot parcursul anului calendaristic, programul „A doua şansă” care prevede o primă de instruire în fiecare lună, pentru finalizarea studiilor gimnaziale, liceale/de ucenicie pentru persoanele care au abandonat studiile, suma fiind destinată pentru acoperirea transportului, mesei, cazării şi rechizitelor, cu condiţia finalizării studiilor, fără a mai întrerupe şcoala.

Citeşte şi: O nouă formă de învăţământ în România. Sunt vizaţi absolvenţii de liceu care nu iau Bac-ul. Sorin Cîmpeanu explică cum vor funcţiona colegiile universitare

PSD a mai propus crearea unui grup de acţiune anti-bullying în fiecare şcoală din care să facă parte un consilier şcolar, cadre didactice din unitatea de învăţământ, respectiv părinţi, realizarea unui program naţional care să permită elevilor înscrişi în învăţământul gimnazial şi liceal să aibă acces, într-un cadru organizat, la acţiuni şi activităţi ale instituţiilor de stat din România, inclusiv la activitatea desfăşurată de Guvern, Parlament şi de Administraţia Prezidenţială, măsură prin care se urmăreşte, printre altele, formarea tinerilor cu iniţiativă, implicaţi în viaţa comunităţii, cât şi educarea simţului civic în rândul acestora.

Social-democraţii consideră că salariile profesorilor trebuie să crească, prin implementarea Legii 173/2017 şi să fie stabilită o sumă anuală ce poate fi acordată acestora, sub formă de vouchere profesionale, pentru participarea la cursuri acreditate de formare profesională, la conferinţe internaţionale şi înscrierea la studii postuniversitare.

PSD mai solicită înfiinţarea şcolilor cu program prelungit, până la ora 16,00, ce oferă gratuit elevilor, pe lângă programe şcolare, şi posibilitatea de a servi o masa caldă şi de a participa la activităţi de aprofundare, ore remediale şi extracurriculare, în funcţie de profilul unităţii de învăţământ, modernizarea arhitecturii programelor şcolare prin consultarea naţională a elevilor, studenţilor, profesorilor şi a actorilor relevanţi din sistemul educaţional naţional, armonizarea materiei cu cerinţele elevilor şi cele regăsite pe piaţa muncii, dublarea alocaţiilor copiilor conform legislaţiei în vigoare şi acordarea de stimulente financiare, din fonduri UE, elevilor care nu au absenţe la cursuri.

Citeşte şi: PSD: ”România Educată se vede la sate! 23 de școli din Bihor fără NICIUN elev care să promoveze Evaluarea Națională”

„În intervenţia mea (…) am ţinut să amintesc încă o dată că, în ciuda valului patru al pandemiei care se anunţă, elevii trebuie să înveţe, pe cât posibil, în sălile de clasă. În acest sens, am ţinut să îi adresez preşedintelui următoarea întrebare: ‘Domnule preşedinte, veţi convinge Guvernul pe care l-aţi propus să susţină testarea rapidă în şcoli, aşa cum a făcut toată Europa?’. Din păcate nu am primit şi un răspuns. Dialogul a fost unul deschis şi sper să se continue pe această linie şi în Parlament, atunci când noua Lege a educaţiei, pe care coaliţia intenţionează să o propună, va ajunge în dezbateri legislative”, a mai afirmat Natalia Intotero.

DailyBusiness
Cum a reușit să domine alegerile Călin Georgescu. Rețeaua secretă și sofisticată construită pe TikTok
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă! Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: “Nole a fost primul om care m-a dus într-un bar!”
Capital.ro
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă dispariția televiziunii!”
Playtech.ro
Ce înseamnă rusofil și legionar, cuvintele pe care le-au căutat românii pe Google după ce l-au votat pe Călin Georgescu
DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Rezultate parțiale turul 1. Georgescu a sărit în vârf, Ciolacu și Lasconi se luptă pentru locul doi
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Cine este Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale 2024. Ce avere are candidatul independent
Cancan.ro
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, critică alianța cu PSD după rezultate modeste la alegerile prezidențiale
MediaFlux
CUM a AJUNS CĂLIN GEORGESCU în TURUL II! BECALI a EXPLICAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”