Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 s-a produs joi după-amiază în apropiere de graniţa Californiei cu Nevada şi a fost resimţit în special în oraşul Sacramento, nefiind semnalate daune, relatează AFP.
Potrivit Institutului american de geofizică (USGS), cutremurul a avut loc în nordul Californiei, la aproximativ 75 de kilometri de Carson City, în statul vecin Nevada.
Cutremur cu magnitudine 5.4. Seismul s-a produs la o adâncime de doar 10 km
Seismul a fost urmat de replici minore resimţite în zone ale acestor două state americane.
Serviciile de urgenţă ale biroului guvernatorului de California au declarat că ”monitorizează activ” situaţia.
”Deşi nu există informaţii cu privire la daune sau victime, aceasta este o situaţie care evoluează rapid şi vor fi cunoscute mai multe detalii în următoarele ore”, au indicat sursele citate pe Twitter.
Potrivit USGS, este puţin probabil să fie înregistrate victime sau pagube ca urmare a localizării şi magnitudinii cutremurului.
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs marţi după-amiaza, la ora locală 14:20, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP)
Seismul a avut loc la o adâncime de 135 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 62 km est de Braşov, 74 km nord-est de Ploieşti, 118 km sud de Bacău, 127 km nord de Bucureşti.
De la începutul acestei luni, în România s-au produs cinci cutremure cu magnitudini cuprinse între 2,2 şi 4,1.
Cel mai important cutremur din acest an a avut o magnitudine de 4,7 şi a fost resimţit şi la Bucureşti. Seismul s-a produs în data de 26 mai.