Lista ţărilor cu risc epidemiologic, actualizată. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea numărul 45 din 8 iulie 2021, privind actualizarea listei statelor și zonelor considerate ca fiind cu risc crescut epidemiologic.
Citeşte şi Bilanţ coronavirus 8 iulie. Doar 30 de cazuri noi COVID şi 3 decese în 24 de ore
Reamintim faptul că încadrarea din zona galbenă sau verde în zona roșie, precum și încadrarea din zona verde în zona galbenă, intră în vigoare la 24 de ore de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care este aprobată lista țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic.
Încadrarea din zona roșie în zona verde sau galbenă, precum și încadrarea din zona galbenă din zona verde, intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care este aprobată lista țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic.
Ca principale modificări survenite în încadrarea statelor în cele trei zone vă semnalăm următoarele:
– în zona roșie au intrat Fiji, Jersey, Cipru, Cuba si Insulele Virgine Britanice;
– în zona galbenă au intrat:
– din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Chile, Botswana, Bahrain si Saint Kitts si Nevis;
-din zona verde, în urma creșterii incidenței: Spania, Andorra si insulele Virgine ale Statelor Unite;
– în zona verde a intrat: Sint Marteen.
anexa lista (1)Autorităţile elene au raportat miercuri, 7 iulie, 1816 noi infectări cu noul coronavirus. Şi cu o zi înainte numărul cazurilor noi COVID-19 a fost unul îngrijorător – 2.181 de noi infectaţi cu SARS-COV 2. Ca o comparaţie, în urmă cu două săptămâni, numărul îmbolnăvirilor era de patru ori mai mic – 545 cazuri.
Multe dintre noile infectări cu SAR-COV 2 sunt în rândul tinerilor. Medicii avertizează asupra riscului unui nou val epidemic, alimentat de data aceasta de varianta Delta mai contagioasă a coronavirusului.
Grecia, ţară puternic dependentă de turism, a ridicat cea mai mare parte a restricţiilor pentru călătorii şi activităţi recreative, eliminând şi purtarea obligatorie a măştii în spaţiile deschise.
Lockdownul instituit în noiembrie anul trecut a costat economia greacă miliarde de euro. Guvernul elen a declarat că nu va închide din nou economia doar pentru a proteja o minoritate nevaccinată. Până în prezent, circa 38% din populaţia Greciei eligibilă pentru vaccinarea anti-COVID-19 a fost imunizată contra COVID-19 cu schema completă de vaccinare. Autorităţile elene şi-au propus ca până în toamnă să ajungă la un procent de 70%.