Povestea emoţionantă a unui căţel salvat de o familie iubitoare: „Cum am dat cu ochii de el, am ştiut pur şi simplu că va fi micul nostru membru al familiei”

Un cățel aflat într-o stare deplorabilă, la marginea unui oraș american, a început o viață nouă atunci când a fost găsit de membrii unei asociaţii pentru protecţia animalelor. Ulterior, în urma anunţului de pe reţelele de socializare, căţelul a fost adoptat de o familie iubitoare.
Alina Costache
09 iul. 2021, 09:58
Povestea emoţionantă a unui căţel salvat de o familie iubitoare:

Până să fie salvat, patrupedul era acoperit de aproximativ 3 kg de blană deasă şi încâlcită care efectiv îi ascundea frumuseţea. În plus, tot din cauza blănii se mişca anevoie. După ce a fost găsit, a fost dus de respectiva familie la un centru pentru animale, unde a primit o nouă tunsoare şi, odată cu ea, şi o nouă înfăţişare.

Vezi aici cum arăta căţelul înainte şi după ce a fost adoptat de familia americană.

Când am mers să-l vedem, am crezut că va fi doar un moment în care să facem cunoştinţă. Dar cum am dat cu ochii de el, am ştiut pur şi simplu că va fi micul nostru membru al familiei. Aşa că l-am luat acasă în acea seară”, povestesc Carl şi Vicki, cei doi părinţi adoptivi ai patrupedului.

Povestea emoţionantă a unui căţel salvat de o familie iubitoare

Câinele din rasa shih tzu are 11 ani. Căţelul a primit numele Logan, după faimosul personaj din seria X-Men.

Citeste si Ea e căţeluşa – eroină care şi-a salvat întreaga familie de la moarte. A fost înjunghiată, dar a continuat să lupte pentru stăpânii ei

Logan este îngrijit în mod corespunzător de noua familie, dar viața dură pe care a dus-o până în momentul în care a fost adoptat a lăsat urme adânci. Căţelul nu merge și nu respiră prea bine. Aceste neajunsuri nu-l împiedică, însă, să alerge prin curte, în ritmul lui, şi să se joace cu ceilalţi căţei.

Avem doi shih tzu salvaţi. Pe unul dintre ei îl cheamă Phoenix. A fost una dintre primii shih tzu pe care i-am salvat. Apoi am mai luat o căţeluşă, o cheamă Mystique, tot un caz de neglijenţă. Şi apoi am mai luat o căţeluşă maidaneză, tot dintr-un adăpost. Mă emoţionează cei mai în vârstă, care au avut o viaţă grea”, adaugă Carl şi Vicki.

Logan este nedezlipit de ei și, când sunt plecaţi, doarme doar în dulap, printre lucrurile lor.

Citeste si Povestea emoționantă a unui câine labrador abandonat, care a adoptat șapte pui de pisică nou-născuți VIDEO  

 

Spynews
Au fost găsite frigărui din carne de câine într-o destinație turistică frecventată de o mulțime de români. Autoritățile au luat măsuri de urgență
Bzi.ro
Iuliana Pepene a făcut ravagii, în costum de baie, pe litoral! Imagini incendiare cu blondina de la Antena 1
Fanatik.ro
Greșeala banală care a costat-o pe o familie de români 150 de euro în vacanță. “A mai pățit cineva așa ceva”
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care au luat permisul de conducere. Trebuie să-l ai pe mașină timp de 12 luni
Playtech.ro
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai importante secrete
DailyBusiness
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Adevarul
A fost confirmat primul caz de infectare cu West Nile în România. Un bucureștean de peste 60 de ani
Spynews
Capul Doloșman, comoara ascunsă de pe litoralul românesc, oferă peisaje unice. Cum ajungi la punctul turistic aflat în Jurilovca
Spynews
Se închide temporar circulația pe autostrada A2 București – Constanța. Șoferii vor fi restricționați în plin sezon
Evz.ro
Veste pentru proprietarii din România. Vine marea surpriză
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la Dinamo, de fapt
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum a reacționat mama suspectului crimei din Brăila, după ce anchetatorii au găsit în casa ei o posibilă armă a crimei: „Un briceag cu care îşi tăia..”
Capital.ro
Interdicție pentru toți românii. Lege în România. Te duci la închisoare 30 de zile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Prețuri astronomice pentru garsonierele din Cluj: 11 metri pătrați la aproape 50.000 de euro
MediaFlux
CREȘTE vârsta de PENSIONARE. GRAFICE din noua LEGE a pensiilor
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!