Elevi răniţi după ce trenul în care se aflau a deraiat. Incidentul s-a petrecut în jurul orei locale 7.00 (8.00, ora României), în apropiere de Kendlbruck, în Valea Mur. Unul dintre cele trei vagoane ale trenului a căzut în râu, potrivit Deutsche Welle
La bord se aflau 54 de elevi și studenți din statul Stiria, care se îndreptau spre Tamsweg, în statul Salzburg, un centru alpin cu școli primare și liceale și institute de formare profesională.. Şaptesprezece dintre copii au fost răniţi, potrivit surselor citate.
Serviciile de urgență s-au deplasat la fața locului cu 10 ambulanțe și două elicoptere trimise de Crucea Roșie a regiunii Salzburg. Din fericire, salvatorii au reuşit să scoată rapidtoate persoanele din garnitură.
Nu se cunoaşte, deocamdată, cauza deraierii.
Şeful salvării locale vorbeşte, însă, de o deteriorare a căii ferate din cauza unei furtuni puternice. De asemenea, se ia în calcul şi prezenţa pe şine a unor rădăcini de copac.