Chinezii vor să planteze legume pe Marte şi pe Lună

Astronauţii chinezi vor putea într-o bună zi să cultive legume pe Marte şi pe Lună, a anunţat presa oficială chineză, după reuşita unui experiment ştiinţific preliminar, ce a avut loc la Beijing, informează AFP.
Romania TV
04 dec. 2012, 13:18
Chinezii vor să planteze legume pe Marte şi pe Lună

Patru sortimente de legume au crescut într-un „dispozitiv de ecosistem artificial”, într-un spaţiu de 300 de metri cubi, creat pentru a permite astronauţilor să îşi genereze propriile rezerve de aer, apă şi hrană, cu ocazia misiunilor lor în afara atmosferei terestre, a precizat luni agenţia de presă China Nouă.

Acest sistem, care a inclus legume şi alge, „este destinat a fi folosit în bazele extraterestre de pe Lună sau de pe Marte”, a precizat agenţia de presă oficială din China.

Experimentul savanţilor chinezi a permis într-adevăr „recoltarea unor legume proaspete”.

China este implicată într-o veritabilă cursă ce vizează trimiterea de astronauţi pe Lună, visând să devină prima ţară din Asia care va ajunge pe satelitul natural al Terrei. În cadrul programului „Chang’e”, China a lansat deja cu succes două sonde lunare, în 2007 şi în 2010.

Totodată, China înregistrează progrese mari în cadrul unui program ce vizează construirea unei staţii orbitale chinezeşti permanente.

Yang Liwei, primul chinez care a ajuns în spaţiu, în 2003, şi-a exprimat dorinţa, în octombrie, ca Partidul Comunist, aflat la putere în China din anul 1949, să inaugureze un post de radio pe viitoarea staţie spaţială chineză.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Motivul pentru care nu trebuie să bei cafea sau ceai în avion. Te vei gândi de două ori înainte să mai faci asta
Capital.ro
Apare TAXA pe carbon. E un acord istoric. Cine o va plăti
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Uniformele, obligatorii în școli. Propunerea îi revoltă pe părinți: „Va ieși scandal”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat şi ce i-a făcut lui Tzancă Uraganu
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Adio, doamnă! S-a stins marea actriță. Toată lumea a iubit-o pe legendara regină
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 metri liber la Jocurile Olimpice cu cel mai bun timp
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!