Conor McGregor, învins prin TKO! Conor McGregor și Dustin Poirier s-au înfruntat duminică, 11 iulie, în gala UFC 264. Irlandezul a pierdut prin TKO după ce şi-a rupt glezna, la doar cinci minute de la debutul luptei.
Cu doar câteva secunde înainte de finalul primei runde, Poirier a încercat o directă de dreapta, dar McGregor s-a eschivat. În încercarea de a se feri, irlandezul a călcat greşit şi şi-a rupt piciorul stâng la nivelul gleznei! Echipa medicală a intervenit și a oprit meciul. Câștigător a fost declarat Dustin Poirier, prin KO tehnic. McGregor a fost scos din arenă pe targă şi a fos transportat la spital. În ciuda acestui eşec, irlandezul a anunţat că pentru el cariera în UFC nu s-a terminat!
Conor McGregor, făcut KO de Dustin Poirier! Irlandezul a terminat meciul plin de sânge VIDEO
La sfârșitul luptei, Poirier a spus ce a simțit când piciorul fostului campion mondial la două categorii a cedat. „Am simțit ceva, cu siguranță. Și-a fracturat glezna la începutul luptei, la una dintre loviturile de picior și, apoi, s-a rupt”, a declarat Poirier pentru The Guardian.
„Piciorul e complet mort, e compromis. Nu am reușit să ajustez loviturile. Felicitări lui Dustin, mă bucur pentru el, dar și pentru mine, deoarece am avut șansa să lupt în acest vremuri. E greu de digerat, nici nu-mi dau seama dacă sunt atât de supărat. Nu știu ce să zic. Voi avea o abordare diferită la al treilea duel cu Dustin. Nu e de glumă cu loviturile acestea. Lovitura aceea joasă la gambă… n-am mai trecut prin așa ceva”, a spus McGregor.