Naţionala Italiei este noua campioană europeană, după ce a învins echipa Angliei cu scorul de 3-2 la loviturile de departajare, duminică seara, pe Stadionul Wembley din Londra, în finala EURO 2020, în care scorul a fost egal, 1-1 (0-1, 1-1), la finalul celor 120 de minute. trofeul revine Squadrei Azzura după 53 de ani!
Fericire pură, Italia cucereşte Europa cu Donnnarumma, Italia a distrus visul Angliei, sunt câteva titluri apărute pe site-urile mai multor publicaţii europene, după triumful Italiei la Euro-2020 în faţa Angliei.
Italia cucereşte Europa cu Donnnarumma, a notat cotidianul Marca, după ce portarul italian a apărat două lovituri de departajare. Donnarumma duce Italia în văzduh, a scris şi As.
Italia a distrus visul Angliei, a notat The Guardian, care susţine că tânăra echipă engleză merită lăudată, chiar dacă mai are de aşteptat. Pentru BBC, loviturile de departajare au distrus speranţa englezilor de a-şi vedea „trofeul acasă”.
Suntem campionii Europei, a scris Corriere della Sera, în timp ce Ansa subliniază că italienii au avut nevoie de lovituri de departajare pentru a câştiga din nou titlul european.
„O italie ce te înnebuneşte. Suntem campioni europeni”, a scris şi Gazzetta dello Sport. „La Felicita” este titlul de pe prima pagină a site-ului L’Equipe.
Italia îşi trece în palmares al doilea său titlu continental, din patru finale jucate la EURO, primul titlu european fiind câştigat în 1968, la Roma. Italia a învins Iugoslavia în finala din 1968 (2-0), dar a pierdut în faţa Franţei (1-2), prin golul de aur, în 2000, la Rotterdam, şi în faţa Spaniei (0-4), în 2012, la Kiev.
Finala a fost la înălţime în privinţa dramatismului, cu prelungiri şi lovituri de departajare, la care situaţia s-a răsturnat după ce a părut să fie în favoarea englezilor. Berardi, Bonucci şi Bernardeschi au fost cei care au adus titlul Italiei, pentru englezi marcând Kane şi Maguire. Portarul italian Donnarumma a apărat şuturile lui Sancho şi Saka, iar Rashford a trimis în bară, de la italieni ratând Belotti şi Jorginho.
Anglia a deschis scorul în min. 2, prin Luke Shaw, italienii egalând prin Leonardo Bonucci (67), cel care a fost desemnat omul meciului.
Meciul a început practic de al 1-0 pentru englezi, care au marcat cel mai rapid gol într-o finală, după un minut şi 57 de secunde, prin fundaşul Luke Shaw, care, lăsat nemarcat în colţul careului mic de Di Lorenzo, a şutat la colţul scurt la centrarea lui Trippier.
Italia a acuzat şocul şi a avut nevoie de minute bune pentru a se dezmetici şi a pune ordine în jocul său. Insigne a trimis peste poartă din lovitură liberă de la 20 de metri (8), dar cea mai bună ocazie din prima repriză a aparţinut lui Chiesa (35), cu un şut de la circa 20 de metri, puţin pe lângă poartă. Verratti (45+1) a şutat de la 16 metri, însă a fără probleme pentru Pickford.
Anglia s-a apărat compact, dar nu a avut aproape nicio acţiune ofensivă consistentă în prima parte în afara golului marcat.
În repriza secundă, dominarea Squadrei Azzurra a fost şi mai accentuată, iar ocaziile s-au succedat la poarta lui Pickford. Insigne a trimis din lovitură liberă de la 18 metri pe lângă vinclu (51), acelaşi Insigne a tras din unghi (57), dar Pickford a respins. Pickford a fost providenţial în min. 62, la şutul din care al lui Chiesa, la capătul unei acţiuni personale.
La una dintre puţinele acţiuni ale englezilor, Stones a reluat cu capul, după cornerul lui Trippier, iar Donnarumma a respins (64).
În min. 67, Italia a reuşit egalarea, după un corner executat de Berardi: Cristante a prelungit mingea, Verratti a trimis în bară, iar Bonucci a reluat în plasă din 3 metri.
Echipa antrenată de Roberto Mancini a fost aproape de a trece în avantaj, dar Berarde a trimis pe lângă poartă o minge în adâncime venită de la Bonucci (74).
În prelungiri, cele două echipe au riscat destul de puţin, dar totuşi au existat câteva ocazii. Phillips (97) a expediat un şut de la 20 de metri, puţin pe lângă ţintă. Bernardeschi a fost în prima plan în două rânduri, dar în min. 103 nu a reuşit reluarea din 6 metri la centrarea lui Emerson, iar Pickford a respins providenţial, iar în min. 107 a trimis din lovitură liberă Bernardeschi de la circa 25 de metri, dar Pickford a reţinut cu greutate.
La poarta cealaltă, Chiellini a avut o intervenţie măiastră în careul mic, la o situaţie periculoasă în faţa lui Sterling.
Italia a câştigat apoi la loviturile de departajare, al doilea său meci consecutiv, după 4-2 cu Spania, în semifinală.
Italia a ajuns la 34 de meciuri consecutive fără înfrângere, 27 de victorii şi 7 egaluri, ultimul eşec datând din septembrie 2018 (0-1 cu Portugalia). Anglia a jucat doar a doua sa finală majoră, după cea a Cupei Mondiale din 1966, pe care a reuşit să o câştige pe teren propriu, cu 4-2, după prelungiri. Italia deţine acum cea mai mare diferenţă de ani între două titluri EURO, 53 de ani.
Italianul Jorginho, care a ratat de la 11 metri, a devenit al zecelea jucător care a câştigat în acelaşi sezon EURO şi Liga Campionilor (CCE).
În drumul său spre finală, Italia a învins Turcia (3-0), Elveţia (3-0) şi Ţara Galilor (1-0), în grupă, a trecut de Austria în optimi (2-1, după prelungiri), a învins Belgia în sferturi (2-1) şi a trecut de Spania în semifinale (4-2, la loviturile de departajare).
Lovituri de departajare:
Min. 120: Italia – Anglia 1-1 şi după două reprize de prelungiri, vom avea lovituri de departajare.
Min. 108: Bernardeschi îl pune la încercare pe Pickford.
Min. 105: prima repriză de prelungiri se termină cu o lovitură liberă a Angliei, bătută prost.
Min. 104. Pickford îşi salvează din nou echipa, Belotti ratează incredibil din careul mic
Min. 96, prima mare ocazie a prelungirilor. Phillips, şut periculos din voleu, mingea se scurge pe lângă bară, spre disperarea fanilor
Min. 90: Italia – Anglia 1-1, se vor juca două reprize de prelungiri
Min. 87 jocul a fost întrerupt pentru scurt timp din cauza pătrunderii unui intrus pe gazon
Min. 74 Berardi reia peste poartă la o angajare în adâncime
Min. 66: GOOL ITALIA, 1-1! Leonardo Bonucci restabilește egalitatea la Londra. Fundașul lui Juventus reia în poartă balonul respins in extremis de Jordan Pickford după execuția în bară a lui Marco Verratti.
Min. 64: Anglia, aproape de 2-0 după un corner, lovitura de cap a lui Stones este respinsă peste transversală.
Min. 62: Chiesa trece din nou pe lângă egalare, Pickford salvează miraculos.
Min, 50: Lovitură liberă periculoasă pentru italieni, Insigne trage pe lângă vinclu din marginea careului.
Min. 45: Val de atacuri ale italienilor, dar fără a pune clar în pericol poarta apărată de Pickford.
Min. 35: Chiesa trece pe lângă egalare! Plouă tot mai tare la Londra
Min. 20: Posesie: Italia 58%, Anglia 42%. În tribune se află mai multe personalităţi, între care şi prinţul William, premierul britanic Boris Johnson şi preşedintele Italiei, Sergio Mattarella.
https://twitter.com/NewsForAllUK/status/1414303772730437641
Min. 10: a început ploaia, un detaliu care ajută naţionala Angliei.
Min. 8: Italia are șansa egalării din lovitură liberă, dar execuția lui Lorenzo Insigne nu găsește ținta.
Min.2: GOOOL Anglia, Shaw marchează primul său gol pentru naţională chiar într-o finală de Campionat European.
https://twitter.com/MUHQNews/status/1414304899496620033
Min. 2: Corner pentru Italia, care începe în forţă finala Euro 2021.
Min. 1: S-au intonat imnurile, începe cel mai aşteptat meci al anului! Maşinuţa care a generat atâtea glume pe Internet a adus minega oficială, Italia are lovitura de start.
Finala a început cu ceremonia de închidere a turneului final.
https://www.facebook.com/EURO2020/posts/4430306637022148
Italia – Anglia, finala Euro 2020 » Echipele de start
Anglia: Pickford – Walker, Stones, Maguire – Trippier, Phillips, Rice, Shaw – Mount, Kane, Sterling
Selecționer: Gareth Southgate
Italia: Donnarumma – Di Lorenzo, Bonucci, Chiellini, Emerson – Barella, Jorginho, Verratti – Chiesa, Immobile, Insigne
Selecționer: Roberto Mancini
Stadion: Wembley (Londra)
Arbitru: Bjorn Kuipers
Ambele finaliste și-au câștigat grupa. Italia a terminat pe primul loc în Grupa A, cu maximum de puncte. A învins Turcia, Elveția și Țara Galilor fără să primească gol. Apoi în rundele eliminatorii, a trecut de Austria, Belgia și Spania. De partea cealaltă, Anglia a strâns 7 puncte în grupa cu Croația, Cehia și Scoția, apoi a eliminat Germania, Ucraina și Danemarca.
UPDATE: Seara nu a fost lipsită de incidente, din păcate. Un grup de indivizi a încercat să rupă cordoanele de securitate pentru a intra în stadion. În replică, au fost ridicate alte bariere metalice.
După mai multe lupte – unele, de-a dreptul violente! – între stewarzi și fani, ordinea a fost restabilită. Poliția Metropolitană a avertizat oamenii care nu au bilete la finală să se îndepărteze de căile de acces în stadion.
Jucătorii din naţionala Angliei intenţionează să doneze bonusurile Euro-2020 sistemului de sănătate
Italia şi Anglia au avut nevoie de prelungiri pentru a câştiga meciurile din semifinale, ambele jucate pe Wembley. Italia a reuşit să câştige la loviturile de departajare în faţa Spaniei, cu 4-2, iar Anglia a dispus cu 2-1 de Danemarca. Doar trei echipe au cucerit titlul european pe teren propriu, Spania (1964), Italia (1968) şi Franţa (1984). Portugalia (2004) şi Franţa (2016) au reuşit să joace finalele. Italia şi Anglia s-au întâlnit de 27 de ori, italienii obţinând 10 victorii, iar englezii opt, însă insularii au mai multe goluri marcate (33-31).
Echipele probabile:
Anglia: Pickford – Walker, Stones, Maguire, Shaw – Phillips, Rice, Mount – Saka, Kane, Sterling. Selecționer: Gareth Southgate.
Italia: Donnarumma – Di Lorenzo, Bonucci, Chiellini, Emerson – Verratti, Jorginho, Barella – Chiesa, Immobile, Insigne. Selecționer: Roberto Mancini.
Stadion: Wembley (Londra); Arbitru: Bjorn Kuipers.
Italia a pierdut cele două finale jucate după titlul obţinut în 1968, la Roma, în timp ce Anglia avea până acum cel mai bun rezultat semifinalele, în 1968 şi 1996 (pe teren propriu). Anglia are şansa să câştige primul trofeu major după 55 de ani, după ce în 1966 a triumfat la Cupa Mondială, tot pe Wembley. De atunci, englezii au pierdut în semifinale la cinci turnee majore: Euro ’68 şi ’96, Cupa Mondială 1990 şi 2018 şi Liga Naţiunilor 2019.
Germania acuză UEFA înaintea finalei de la Euro 2020
Karl Lauterbach, expert general în sănătate, a declarat că UEFA a dat greș în ceea ce priveşte gestionarea situaţiei legate de pandemia de coronavirus în perioada Euro 2020.
„Există o umbră asupra acestui Campionat European şi UEFA este responsabilă pentru decese din cauza abordării sale ignorante. Trebuie să se spună clar asta. UEFA a eşuat în opinia mea”, a spus Lauterbach pentru publicaţia 11Freunde, potrivit dpa.
Acest turneu a semnalat faptul că pandemia s-a terminat, ceea ce nu este însă adevărat, a subliniat Lauterbach. „Campionatul European a permis să fie folosit greşit pentru acest semnal fatal”, a adăugat el.
Lauterbach, expert în sănătate publică foarte apreciat în Germania, consideră un pericol şi faptul că la finala Euro 2020 în tribune vor avea acces peste 60.000 de spectatori. „Wembley este total de necontrolat”, a afirmat germanul.