Mihai Trăistariu a povestit la o emisiune de televiziune că nu mai reuşeşte să îl înţeleagă pe fratele său Vasile, care s-a izolat total de lume şi care nu mai acceptă ajutorul nimănui, deşi se pare că ar cam avea nevoie, scrie click.ro.
„De o vreme s-a izolat complet. Nu mai comunică cu noi. Cred că sunt singurul care mai ia legătura cu el. Sunt luni de când nu l-am văzut. Nici telefon nu mai are, zice că îi face cancer la cap. Are o problemă cu energiile negative. A terminat academia de pictură şi e profesor de desen. Mă duc cu sacoşa să îi umplu frigiderul, îi plătesc facturile„, a declarat Mihai Trăistariu.
Cântăreţul a mai povestit că fratele său era la un moment dat un om cât se poate de normal, ba mai mult decât atât, avea grijă de corpul său şi chiar se apucase de culturism. Iată câteva imagini din timpul unei emisiuni la care a fost invitat Vasile.