Boris Johnson, mesaj pentru naţionala Angliei după finala Euro 2020. Boris Johnson, care s-a aflat în tribunele Stadionul Wembley la finala Euro 2020, a transmis un mesaj de încurajare jucătorilor englezi, care au fost învinşi de Italia.
„Acesta a fost un rezultat dureros pentru finalul Euro-2020, dar Gareth Southgate şi echipa Angliei au jucat ca nişte eroi. Au făcut naţiunea mândră şi merită un mare credit”, a scris Boris Johnson pe reţelele de socializare. La partidă au asistat și prințul William, soția sa, Catherine, și fiul lor, George, în vârstă de 7 ani. Imediat după meci, prințul William le-a transmis un mesaj de încurajare jucătorilor naționalei Angliei. „Sfâşietor. Felicitări Italiei pentru o mare victorie. Anglia, ai ajuns atât de departe, dar din păcate azi nu a fost ziua ta. Puteţi ţine capul sus şi puteţi fi mândri de voi. Ştiu că urmează mult mai multe. W”, a fost mesajul prinţului William.
Finala Euro 2020: Italia este campioană europeană după loviturile de departajare
Reprezentativa Italiei a câştigat, duminică seară, pe Stadionul Wembley din Londra, Campionatul European de fotbal, învingând în finală Anglia, scor 4-3 în urma loviturilor de departajare. Pentru Italia este al doilea trofeu continental, după cel obţinut în 1968. Pentru englezi a deschis scorul Luke Shaw, în minutul 2. Este cel mai rapid gol înscris vreodată într-o finală de Euro. Italienii au egalat prin Bonucci, în minutul 67. Bonucci este cel mai în vârstă jucător care a înscris într-o finală de Euro (34 de ani, 71 de zile). La finalul prelungirilor, s-a trecut la loviturile de departajare, scorul fiind 1-1. La loviturile de departajare, pentru Italia au marcat Berardi, Bonucci şi Bernardeschi. Au ratat Belotti şi Jorginho. Pentru Anglia au marcat Kane şi Maguire. Au ratat Rashford, Sancho şi Saka.