Mircea Solcanu, operat de urgenţă la Viena din cauza unei TUMORI pe creier

Mircea Solcanu a vorbit despre operaţia pe creier pe care a suferit-o în urmă cu două săptămâni. Când a diagnosticat-o, tumoarea măsura 4 cm, iar în jumătate de an aceasta aproape ca s-a dublat.
Romania TV
04 dec. 2012, 18:57
Mircea Solcanu, operat de urgenţă la Viena din cauza unei TUMORI pe creier

„În mai, mi-am anunţat mama că am o tumoare şi am luat-o la Paris. I-am explicat despre ce e vorba. Trebuia să mă operez în noiembrie. Atunci când mi-a fost descoperită, tumoarea avea 4 centimetri. Când m-am operat avea 7 cm. Practic, mi-a spart timpanul”, a povestit Mircea, la Happy Hour.

Solcanu a fost salvat pe ultima sută de metri. Tumoarea îi crescuse foarte mult şi nu mai poate fi operat în ţară, aşa că a plecat în Viena unde a stat 9 ore în operaţie. „Când m-am trezit, nu am vrut să mai dorm. Am avut impresia că pierd clipe importante din viaţă„, a spus Solcanu.

Prezentatorul spune acum că s-a născut pentru a doua oară.

Eu m-am născut a doua oară. Am două săptămâni şi o zi. Sunt pe picioare, am mimică. Când eram pe aeroport în Viena eram tot singur. Dar de fapt niciodată nu suntem singuri. A trebuit să trec prin tot acest calvar, ca să-mi dau seama că nu sunt singur niciodată. Dumnezeu e cu noi doar dacă vrem noi şi nu-l gonim. Uneori îl gonim”, a completat prezentatorul.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Motivul pentru care nu trebuie să bei cafea sau ceai în avion. Te vei gândi de două ori înainte să mai faci asta
Capital.ro
Interzis pentru șoferii care fac ITP-ul. Primești pe loc două amenzi, una peste alta. Legea nu permite
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Uniformele, obligatorii în școli. Propunerea îi revoltă pe părinți: „Va ieși scandal”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat şi ce i-a făcut lui Tzancă Uraganu
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Apare TAXA pe carbon. E un acord istoric. Cine o va plăti
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
George Simion: „România trebuie să aibă o Armată profesionistă, altfel vom fi ocupați în 2 zile”
MediaFlux
LOVITURĂ pentru PENSIONARI! NU se dau BANI ÎN PLUS
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!