Câștigător Survivor România 2021. Zanni, dărâmat de durere. Vestea a picat ca un trăsnet

Zanni, câștigătorul de la Survivor România 2021, a aflat că și-a pierdut cel mai bun prieten, pe care el îl numea "frate", chiar în timp ce participa la probele pentru competiție, în jungla dominicană. Tânărul Alex, alături de care Zanni a crescut în orfelinat până la 15 ani, a ales să-şi pună capăt zilelor.
Oana Anghel
14 iul. 2021, 17:15
Câștigător Survivor România 2021. Zanni, dărâmat de durere. Vestea a picat ca un trăsnet

Câștigător Survivor România 2021. Zanni a câştigat marele premiu al competiţiei desfăşurate în Republica Dominicană, dar bucuria i-a fost umbrită de cumplita veste că Alex, cel cu care şi-a petrecut copilăria în casa de copii, nu mai este.

Când eram în junglă, îmi aminteam de toți oamenii dragi cu care am copilărit, de toți oamenii din viața mea, mai mult sau mai puțin, mai buni sau mai răi, mai recenți, mai din vechime. M-am gândit foarte mult la fratele meu. Era fratele meu social cumva. Acolo, unde am stat noi la centrul de copii, eu de la șase ani sunt acolo, iar el de la 1 an.

Eram mai mare decât el cu un an, când am venit în centru el avea cinci ani și am locuit împreună într-o casă până la 15 ani și am fost tot timpul într-o competiție. Eram amândoi ordonați, eram educați bine de femeia care ne creștea, mama Teo. Între frați nu ar trebui să există o competiție, pentru că pe mine și pe el ne-a făcut să ne despărțim unul de celălalt”, a povestit câștigătorul de la Survivor România, pentru WOWbiz.

Câștigător Survivor România 2021. Zanni, dărâmat de durere

Pentru că cei doi au fost foarte apropiați, vestea morţii premature a lui Alex a venit ca un trăsnet.

Citeste si Momentul terifiant în care două femei cad din leagăn deasupra unei prăpastii de aproape 2.000 de metri. Care a fost marele lor noroc VIDEO

Eu l-am iubit în sinea mea, el pe mine, dar a trebuit să ne maturizăm foarte mult ca să ne deschidem unul în fața celuilalt. Ăsta a dat puțin de șmecherie la liceu, nu mai era băiatul care învăța. Începuse să iasă prin cubluri, să simtă și el ce înseamnă golănie și eu începusem să mă gândesc ce fac în viața mea, pentru că eram conștient că mai am puțin și trebui să las joaca și copilăria, că altfel ajungeam pe stradă. Încercam să îi spun că e prea copil, să se maturizeze. Apela la mine doar când avea nevoie.

Am ajuns la Survivor și am aflat că el s-a sinucis. Am primit super greu informația. Mă gândeam cum să îl abordez când mă întorc, să îl ajut, să îi fac eu un plan, să se angajeze undeva. Fratele meu, nu era fratele meu de sânge, dar era fratele cu care am crescut s-a sinucis. Prima oară am crezut că e o glumă, am văzut niște poze, am văzut știrile. Am plâns ieri, când m-am dus acasă. Nu îmi vine să cred că s-a întâmplat treaba asta”, a adăugat câștigătorul Survivor România.

Citeste si Sanda Ladoși i-a făcut parastas de 6 luni lui Bogdan Stanoevici. Fosta soție a actorului i-a dus cenușa în Franța

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Orașul în care apa mării cântă. Melodiile au efect terapeutic și atrag turiști din toate colțurile lumii
Capital.ro
Vladimir Putin a dat ordinul. Decizia finală luată astăzi, pe 18 August
Playtech.ro
Cum verifici dacă pensia a fost recalculată greșit. Aceasta este formula de calcul folosită de casele de pensii
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Zeci de medici români din Franța sar în apărarea doctorițelor de la Sf. Pantelimon acuzate de omor: „Sunt ostracizate și tratate precum criminali de drept comun”
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Averea colosală a lui Lionel Messi. Cât a făcut fotbalistul din sport și cât din afaceri
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
Cine moștenește averea uluitoare a lui Alain Delon. Actorul pasionat de sport a stabilit clar cum se va împărți imperiul de 300.000.000 de euro
wowbiz.ro
Cătălin a căzut 300 de metri în gol pe Munții Bucegi! Cum s-a întâmplat tragedia?!
Cancan.ro
Ioana, după ce Năstase a prins-o vorbind cu altul: 'Du-te, eşti BĂTRÂN'
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Doliu în lumea cinematografiei! Alain Delon s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor al tuturor timpurilor. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Președintele Franței, Emmanuel Macron, aduce un omagiu lui Alain Delon, decedat la 88 de ani
MediaFlux
A VENIT DECIZIA! Cu CÂT CRESC PENSIILE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...