Eroare medicală uriaşă. Un rinichi a fost transplantat pacientului greşit

Un spital din Ohio a transplantat accidental un rinichi unui pacient care nu avea nevoie de el, pacientul care avea nevoie de rinichi fiind, astfel, obligat să mai aştepte intervenţia chirurgicală salvatoare.
Oana Anghel
14 iul. 2021, 22:28
Eroare medicală uriaşă. Un rinichi a fost transplantat pacientului greşit

Eroare medicală. Două cadre medicale, considerate principalele vinovate de eroare, au fost concediate. Oficialii spitalului și-au cerut scuze public pentru eroare, spunând că intenționează să lanseze o investigație cu privire la modul în care rinichiul a ajuns în corpul persoanei greșite, potrivit metro.co.uk

Eroare medicală uriaşă. Rinichi transplantat pacientului greşit

Dintr-o coincidenţă fericită, persoana care a primit greșit rinichiul s-a întâmplat să fie compatibilă cu organul donat. Cu toate acestea, celuilalt pacient care ar fi trebuit să i se transplanteze rinichiul i s-a amânat operaţia.

Citeste si Primul transplant de organe din acest an de la un copil. Părinții unei fete de 13 ani, care s-a sinucis, au decis să salveze viața a altor doi copii

Ne-am cerut cele mai sincere scuze acestor pacienți și familiilor lor. Recunoaștem că au avut încredere în noi să îi îngrijim. Situația este pe deplin incompatibilă cu angajamentul nostru de a ajuta pacienții să-şi regăsească sănătatea și să se bucure de viaţă”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar din Ohio.

Conform înregistrărilor, spitalul a efectuat 95 de transplanturi de rinichi anul acesta și 194 în 2020.

Spitalul universitar nu a precizat când îşi va primi rinichiul pacientul „păgubit”.

Citeste si Românii s-au apucat de un nou business. Și-au scos organele la vânzare pe internet: „Sunt perfect sănătos, am nevoie urgentă de bani şi vând un rinichi”

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surpriză din România care a trecut printr-o schimbare la față. E printre cele mai bogate din țară, construiește pe bandă rulantă și atrage fonduri cu o forță de nedescris. E la zi cu tot ce e nou și frumos. Până și transportul public este exclusiv electric
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni