Ungaria şi Polonia pe lista neagră a UE, din cauza legilor anti-LGBT+. Comisia Europeană a deschis proceduri de infrigement împotriva celor două ţări

Comisia Europeană a anunţat joi că a declanşat proceduri de infringement împotriva Ungariei, în legătură cu legea ungară care interzice promovarea în rândul minorilor a homosexualităţii, şi contra Poloniei, pentru zonele fără ideologie LGBT decretate de anumite comunităţi locale.
Daniel Spătaru
15 iul. 2021, 14:37
Ungaria şi Polonia pe lista neagră a UE, din cauza legilor anti-LGBT+. Comisia Europeană a deschis proceduri de infrigement împotriva celor două ţări

Executivul UE, care denunţă caracterul discriminatoriu al respectivelor măsuri faţă de persoanele LGBT+, a explicat că a trimis celor două state câte o scrisoare oficială de punere în întârziere. Este vorba despre prima etapă a unei proceduri ce poate duce la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), iar apoi la sancţiuni financiare.

Budapesta şi Varşovia au la dispoziţie două luni pentru a răspunde. „Egalitatea şi respectarea demnităţii şi a drepturilor omului sunt valori fundamentale ale UE, consacrate de Articolul 2 din Tratatul Uniunii Europene. Comisia va utiliza toate instrumentele aflate la dispoziţia sa pentru a apăra aceste valori„, subliniază executivul UE într-un comunicat citat de Deutsche Welle.

Ungaria a adoptat la 15 iunie o lege care interzice reprezentarea sau promovarea în rândul minorilor a homosexualităţii sau a schimbării de sex. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat drept o ‘ruşine’ această lege, intrată în vigoare săptămâna trecută, însă guvernul ungar a respins criticile şi cererile executivului european.

Citeşte şi Declaraţie bombă înaintea summit-ului de la Bruxelles. Olanda cere excluderea Ungariei din UE, din cauza legii anti-LGBT

În Polonia, o sută de comunităţi locale au adoptat din 2019 o rezoluţie ‘anti-ideologia LGBT’ sau o ‘cartă a drepturilor familiilor’. Comunităţile respective reprezintă o treime din teritoriul Poloniei şi sunt situate în principal în estul şi sud-estul ţării, zone cu puternică tradiţie catolică.

Aceste decizii au condus deja Comisia Europeană în iulie 2020 să priveze de subvenţii în cadrul unui program de înfrăţire unele dintre aceste municipalităţi.

În primul său discurs în Parlamentul European cu privire la starea Uniunii, susţinut în septembrie 2020, Ursula von der Leyen a criticat aceste ‘zone fără umanitate’ care ‘nu îşi au locul’ în UE.

Citeşte şi Ungaria răspunde dur ameninţărilor UE. „Bruxelles nu e în măsură să spună cine şi cum ar trebui să îi crească pe copii”

Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Afacerea inedită cu care un român simplu a dat lovitura după ce a renunțat la porumb și cartofi. A cultivat fructe, un singur kilogram se vinde și cu 70 de lei
Capital.ro
Se acordă gratuit pentru proprietarii de teren din România. Au extins lista. Lege nouă din 24 iulie
Playtech.ro
Ce acte îți trebuie pentru a pleca în vacanță pe un vas de croazieră
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Mărturii despre brigada rusă care a fost poreclită „Triunghiul Bermudelor”: „Săracul, a nimerit în cea mai mortală unitate”
Spynews
Am aflat cine este noul iubit milionar al Emei Uta! Și-au dat întâlnire în mare secret la Mykonos | EXCLUSIV
Spynews
Bella Santiago a fost jefuită! Hoții i-au furat banii strânși în câteva luni. Artista a povestit totul, la Știrile Antena Stars |VIDEO
Evz.ro
Tragedia prin care trece Dan Diaconescu. Dumnezeu să te odihnească!
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Scenariu HALUCINANT: Andrei Versace, ucis din cauza unui politician?! Fratele lui face dezvăluiri bizare: „Sunt foarte multe ipoteze”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cutremur vineri seara, în România! Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a resimțit
Capital.ro
Ungurii au făcut anunțul chiar în România. Ungaria vrea un acord istoric: Am întins mâna
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Președintele Klaus Iohannis la recepția organizată de Emmanuel Macron pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024
MediaFlux
CÂT ne COSTĂ VECHIMEA la PENSIE. Calcule pentru UN AN
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!