Kian McCreath, un elev din oraşul Nuneaton, Anglia s-a speriat după ce smartphone-ul lui marca BlackBerry a explodat în mijlocul nopţii, potrivit Daily Mail. Incidentul a avut loc la câteva minute după ce unul dintre părinţi a scos telefonul de la încărcat şi l-a aşezat lângă pat. Plasticul topit a dat foc patului, provocându-i copilului arsuri pe picior.
Modelul BlackBerry Curve 9320, telefonul în cauză, este unul dintre cele mai populare telefoane din Anglia, el fiind prezent şi în România.
Potrivit familiei McCreath, telefonul a fost cumpărat drept cadou pentru fratele lui Kian, Mason, cu doar o noapte înainte ca aparatul să explodeze. Cei doi fraţi dormeau în acelaşi pat când a avut loc incendiul. Mama lor a intrat în cameră să îi verifice şi văzând că telefonul este încărcat, l-a mutat pe noptiera. Cei doi micuţi trebuiau să se trezească devreme şi pe telefon era setată o alarmă.
Femeia a coborât apoi în bucătărie pentru o cană de ceai când a auzit o bubuitură puternică, şi pe unul dintre copii strigând că patul este în flăcări: „Am alergat în cameră şi am început să sting focul cu o pătură. Patul era ars şi telefonul era doar o bucată de plastic topit. Fiul meu putea cu uşurinţă să moară.” După ce a stins focul din cameră, femeia a dus băiatul în cadă pentru a stinge plasticul topit ce i-a căzut pe picior. Ulterior tânărul a fost dus la un spital din apropiere.
Pete McCreath, unul dintre părinţi, în vârstă de 39 de ani a cumpărat telefonul împreună cu un abonament pentru 99 de lire. După incident, el a avut o conferinţă video cu directorii companiei BlackBerry, din Canada, oficiali ai acesteia venind marţi să inspecteze locul unde s-a produs evenimentul. Aceştia au oferit familiei şi un telefon care să îl înlocuiască pe cel explodat. „Vreau ca telefoanele să fie retrase de pe piaţă. Aparatul este periculos şi trebuie să fie testat. Foarte mulţi tineri îşi cumpără aceste telefoane în ultima perioadă. Principala mea îngrijorare este siguranţa altor copii”, a declarat tatăl copilului.
Un purtător de cuvânt al companiei producătoare a declarat că este primul caz de acest gen:”Noi luăm astfel de acuzaţii foarte în serios şi consideră această problemă una din priorităţile noastre actuale.”