Oameni luaţi pe sus de ape în Austria. Imagini tulburătoare circulă pe internet, imagini care suprins o operaţiune de salvare anevoioasă.
În materialul video de mai jos, se vede cum Austria, un cuplu nu poate rezista curentului puternic şi ajunge să fie măturat de torent. Intervenţia promptă a unui bărbat a reuşit, din fericire, să le salveze vieţile. Scenele de groază s-au petrecut în oraşul austriac Hallein.
Inundaţiile provocate de ploile torenţiale au făcut prăpăd în vestul Europei. Peste 130 de persoane au murit, iar alte câteva sute sunt date dispărute în Germania, în timp ce în Belgia vremea extremă a provocat moartea a cel puţin 15 persoane.
Au fost inundaţii devastatoare în Germania, după ce mai multe râuri au ieşit din matcă din cauza ploilor torenţiale.
„Este o catastrofă, o tragedie”, a declarat cancelarul german Angela Merkel.
„Mă tem că vom vedea amploarea completă a catastrofei doar în următoarele zile”, a adăugat ea la o conferinţă de presă cu Joe Biden, care i-a prezentat „condoleanţele sale sincere”.
Chiar dacă a investit foarte mult în infrastructură, Germania nu a fost ocolită de furia naturii.
„Acest ciclon a avut atât de mare putere încât a răsturnat inclusiv camioane. Sunt oameni care au fost surprinşi de această viitură incredibilă, oameni care au murit înecaţi în autoturisme şi nimeni nu putea să-i salveze. Nici măcar pompierii nu ar fi îndrăznit să intervină în acele momente pentru că şi ei şi-ar fi pus viaţa în pericol.
Autostrada din apropierea oraşului Erftstadt s-a transformat într-un lac în urma inundaţiilor puternice. Până vineri, nivelul apei era şi mai mare. Maşinile nu se puteau vedea din apă. Acum, apele au mai început să se retragă”, a transmis Costi Soare, trimisul special România TV în Germania.