Istoria stelelor Michelin şi a anvelopelor cu acelaşi nume este una comună şi a fost inseparabilă vreme de mai multe zeci de ani. Astăzi, legătura ni se pare neverosimilă, iar pentru conexiuni trebuie să ne întoarcem în negura timpului, la începutul anilor 1900, când pe străzile Europei începeau să circule primele automobile. Născut din imaginația lui André și Edouard Michelin, cei doi frați fondatori ai producătorului de anvelope, ghidul Michelin își propunea la vremea respectivă să „ofere toate informațiile care ar putea fi utile unui șofer aflat la drum în Franța”. Ideea era de a oferi informaţii unde poate fi reparat un automobil, de a găsi mai uşor cazare și mâncare, sau de unde să corespondeze mai comod prin poștă, telegraf sau telefon. În loc să încerce să vândă anvelope unor persoane care nu aveau nevoie de ele, Michelin a decis să comercializeze conceptul de călătorie în sine. Bineînţeles, cu cât distanţele parcurse erau mai lungi, anvelopele se uzau mai repede, iar proprietarii de vehicule aveau nevoie să le schimbe. Un concept timpuriu de publicitate, imaginat de cei doi fraţi.
Cu 35.000 de exemplare tipărite, oferite gratuit șoferilor, odată cu achiziționarea de anvelope, Ghidul Michelin ilustrează pariul vizionar al fraților Michelin: miza pe dezvoltarea industriei automobilelor și, prin urmare, de a promova imaginea grupului, prin îmbunătățirea mobilității șoferilor. Într-o perioadă în care călătoriile erau epice, în 1900, drumurile erau adesea slab semnalizate şi chiar periculoase, ghidul eferea o listă de garaje şi medici, hărți rutiere și hărți ale orașelor, informații turistice și sfaturi practice (cum să schimbi o anvelopă, cum să alimentezi maşina cu combustibil, cum să îţi întreții vehiculul, etc.).
Povestea spune că André Michelin, indignat să descopere că un distribuitor de anvelope folosea ghidurile pentru a înfășura picioarele bancului său de lucru, a decis în anul următor să ofere ghidul la prețul de 7 franci, deoarece „omul respectă doar ceea ce plătește”, susţinea el. Se întâmpla în 1921 şi tot în acest an publicitatea a dispărut din ghid și au apărut restaurantele și hotelurile, însoțite de o clasificare specifică. În 1926, a fost creată prima stea pentru „mâncare bună” (un restaurant la care merită să te oprești în călătoria ta, foarte bun pentru categoria din care face parte, cu o bucătărie în care preparatele sunt gătite la standarde înalte, în mod constant), completată în 1931 de a doua (un restaurant pentru care merită să faci un ocol, cu o bucătărie excelentă și preparate create cu măiestrie și atenție, de o calitate excepțională) și, ulterior, de a treia stea (un restaurant pentru care merită să faci o călătorie în sine, cu o bucătărie excepțională, un loc în care oaspeții mănâncă extrem de bine. Preparate speciale, deosebite, la care se folosesc ingrediente de top. Totul la superlativ!).
Citeşte şi Reţeta celui mai bun piure de cartofi! Cheful a primit stele Michelin pentru acest preparat
Odată cu crearea în 1933 a profesiei de inspector, Ghidul Michelin a devenit cu adevărat specializat în expertiza industriei hoteliere și a restaurantelor. Călătorind pe drumurile din întreaga lume în căutarea celor mai bune adrese, inspectorii Michelin, angajați ai Grupului, oferă de aproape nouă decenii o selecție anuală unică, organizată pe categorii de confort și preț. Hanuri tipice sau palate luxoase, bistrouri mici sau mese excepționale, toate unitățile prezentate în ghid constituie un îndrumar capabil să satisfacă toate gusturile și să se adapteze la cele mai exigente bugete. Această expertiză a inspectorilor şi independența lor față de adresele vizitate, plus anonimatul în care se desfăşoară „verificarea” făcută la faţa locului, lor au devenit de-a lungul timpului semnul distinctiv al ghidurilor Michelin și un factor esenţial care le diferențiază de alte ghiduri.
În linii mari, criteriile de analiză şi judecată în acordarea stelelor au rămas aceleaşi de-a lungul anilor, fiind doar adaptate doar din când în când în raport cu evoluţia societăţii: calitatea intrinsecă a materiilor prime (legume, carne etc.), personalitatea culinară a bucătarului, stăpânirea tehnicilor gătitului și a combinării aromelor, raportul calitate/preț și capacitatea de a oferi o calitate constantă pe tot parcursul anului, indiferent de felurile de mâncare care sunt comandate din meniu. Acest ultim criteriu necesită în mod natural incursiuni incognito ale inspectorilor de mai multe ori pe an la acelaşi restaurant, înainte de a-l cataloga.
În 1976, celebrul film „Aripioară sau picior?” , cu Louis de Funès în rolul lui Monsieur Duchemin (asonanța cu „Michelin” nu este evident întâmplătoare), un imparțial și ultra-competent director al unui ghid gastronomic, în lupta împotriva promotorii bucătăriilor industriale, a fost întâmpinat cu un succes enorm atât de public, cât și de inspectori şi a certificat prezența foarte apreciată și aproape instituțională a ghidului în societatea franceză. În anii 1970 și 1980, ghidul s-a vândut anual peste un milion de exemplare, şi chiar dacă după anii 2000 tirajul a scăzut puțin, el rămâne încă la cifre considerabile: câteva sute de mii de exemplare vândute anual.
Top 10 restaurante cu stele Michelin, în 2020: