Doctorul Musta, despre pericolul valului patru: „Din păcate stăm rău la numărul persoanelor în vârstă, cu risc, care nu sunt vaccinate”

Doctorul Musta a făcut declarații la România TV despre valul patru al pandemiei de Covid-19. Acesta a precizat că un pericol major îl reprezintă populația în vârstă care nu este vaccinată.
Ruxandra Rădulescu
21 iul. 2021, 22:27
Doctorul Musta, despre pericolul valului patru:

Doctorul Musta a declarat la România TV că valul patru va fi mai ușor decât valul doi sau trei, deoarece o bună parte din populație este imunizată, fie prin intermediul vaccinului, fie datorită contractării bolii. Specialistul a atras atenția că populația în vârstă, care nu este vaccinată se află la risc crescut. El a mai menționat că doar 30% dintre cetățenii în vârstă sunt vaccinați, ceea ce înseamnă că restul de 70% sunt predispuși la contractarea virusului și la dezvoltarea unor forme periculoase de Covid-19, care vor necesita spitalizare.

„Sper că n-o sa fie chiar urgie și sperăm că al patrulea val va fi mai ușor decât valul doi și trei pentru că o parte suntem vaccinați și că între timp anumite persoane au trecut prin boală. Din păcate stăm rău la numărul persoanelor în vârstă, cu risc, care nu sunt vaccinate, 30% din aceste persoane sunt vaccinate, în cazul categoriilor cu risc, formele severe de boală sunt în cazul categoriilor cu risc, ceea înseamnă că vor trebui spitalizate și vor creea presiune în sistemul de spitalizare”, a afirmat Virgil Musta.

Doctorul Musta: „Vaccinul nu protejează complet, însă protejează împotriva formelor severe”

Specialistul a mai precizat că țările precum Anglia deși au un număr foarte crescut de persoane infectate, există doar 60 de morți pe zi din cauza virusului, fapt datorat vaccinării cetățenilor.

„Bubuie în toate țările în care turismul este foare dens. Londra, Anglia, este un pol în care se întâlnesc persoane care circulă în intreaga lume. Problema nu este foarte mare, din acest motiv au luat decizia de a nu opri măsurile de relaxarea deși au 50.000 de cazuri și doar 60 de morții pe zi datorită faptului că s-au vaccinat. Vaccinul nu protejează complet, însă protejează împotriva formelor severe.

Pe moment nu este cazul de măsuri severe, din cauza că rata este foarte mică, însă dacă vor crește cazurile de infectare se vor lua măsuri de restricționare a anumitor activități.” a mai adăugat medicul.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în mălai când îl depozitezi în casă. Nu se va altera niciodată, nu va face musculițe sau molii. Așa o să-l ai perfect pentru cele mai gustoase și pufoase rețete de mămăligă
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Playtech.ro
Care ar fi cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Artistul s-a...
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne să mai aibă probleme
Ego.ro
Ce spunea soția lui Cotabiță despre artist. Nu era fan înrăit, dar i-a dat un mesaj ca să...
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Gabriel Cotabiță a decedat la vârsta de 69 de ani
MediaFlux
DE ce a MURIT de fapt GABRIEL COTABIȚĂ! S-a aflat ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni