Cei mai puternici din lume: Obama este pe primul loc în topul Forbes GALERIE FOTO

Preşedintele american Barack Obama este cel mai puternic om din lume, în topul realizat anul acesta de revista Forbes. Obama, subliniază Forbes, a câştigat "în mod decisiv" alegerile prezidenţiale americane şi are la dispoziţie patru ani pentru a-şi concretiza programul. Chiar dacă trebuie să facă faţă "unor provocări majore", "rămâne fără drept de discuţie liderul lumii libere".
Romania TV
06 dec. 2012, 13:06
Cei mai puternici din lume: Obama este pe primul loc în topul Forbes  GALERIE FOTO

Barack Obama, în vârstă de 51 de ani, este secondat de cancelarul german Angela Merkel, în vârstă de 58 de ani, „coloana vertebrală a Uniunii Europene, care poartă viitorul euro pe umerii săi”, potrivit editorilor Forbes.

Preşedintele rus Vladimir Putin se află pe locul al treilea, urmat de Bill Gates, cofondatorul Microsoft, Papa Benedict al XVI-lea, Ben Bernanke, preşedintele Băncii Centrale Americane (FED), pe locurile al patrulea, al cincilea, respectiv al şaselea în acest top anual.

Preşedintele francez François Hollande, în vârstă de 58 de ani, s-a situat pe locul al 14-lea. Editorii Forbes subliniază că l-a învins pe Nicolas Sarkozy în luna mai, însă, de atunci, „primul preşedinte socialist din ultimele două decenii şi-a văzut cota de popularitate scăzând cu 36%”.

Franţuzoaica Christine Lagarde, în vârstă de 56 de ani, director general al FMI, s-a situat pe locul al 38-lea.

Cel mai tânăr din acest top care include 71 de persoane rămâne Mark Zuckerberg, în vârstă de 28 de ani, patronul reţelei de socializare Facebook, care a coborât de pe locul al 9-lea (2011) pe al 25-lea, după experimentul listării la bursă a companiei, care i-a provocat pierderi de peste 3 miliarde de dolari.

Alţi europeni incluşi în acest top sunt Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (locul 8), premierul britanic David Cameron (10), premierul italian Mario Monti (29), Bernard Arnault, patronul grupului de produse de lux LVMH (56).

Topul 10 este completat de regele Arabiei Saudite, Abdullah bin Abdul Aziz al Saud, pe locul al şaptelea, şi de Xi Jinping, secretarul general al Partidului Comunist Chinez, pe locul al 9-lea.


Topul 20 este completat, în ordine, de Carlos Slim Helu (preşedinte onorific America Movil) şi familia (11), Sonia Gandhi, preşedintele Congresului Naţional Indian, Li Keqiang, vicepremierul Chinei, François Hollande, preşedintele Franţei, Warren Buffett, CEO Berkshire Hathaway, Michael Bloomberg, primarul oraşului New York, Michael Duke, CEO Wal-Mart, Dilma Rousseff, preşedintele Braziliei, Manmohan Singh, premierul Indiei, Sergey Brin, cofondator Google, la egalitate cu Larry Page, CEO Google.

Patru factori au fost luaţi în considerare în realizarea acestui top, a precizat Forbes: numărul de persoane asupra cărora aceste personalităţi îşi exercită puterea, resursele financiare pe care le controlează, dacă au influenţă în mai mult de o sferă şi modul în care îşi exercită puterea.

De exemplu, Putin, subliniază editorii Forbes, „a câştigat putere pentru că îşi arată în mod frecvent forţa – aşa cum face când îi trimite la închisoare pe cei care manifestă împotriva lui”.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
Playtech.ro
Imagine rară cu copiii lui Nicolae al României și ai Alinei Binder. Ce mari au crescut Alexandra și Mihai
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Toți vorbesc de noul El Dorado răsărit lângă București. Are o singură mare problemă
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Peste 20 de persoane au murit în urma unui incendiu la un azil de bătrâni, în China
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. NU va mai fi nimeni ca el. Va rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Nu spalati rufele la aceasta temperatura: Greseala pe care multe gospodine o fac cand folosesc masina de spalat.
MediaFlux
Lovitură finală pentru Lasconi! Răsturnare de situație înainte de alegeri
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu