„Acest proces trebuie să continue, pentru a putea garanta siguranța din perspectivă sanitară în școli.
Facem cu toții tot ce putem mai bine și ce stă în dreptul nostru pentru a promova necesitatea vaccinării, pentru a putea avea garanția derulării școlii cu prezență fizică, pentru a nu mai înregistra alte pierderi decât cele pe care școala le-a suferit deja”, a spus ministrul Educației.
Ministrul a mai comentat cu privire la obligativitatea vaccinării personalului din învățământ. Cîmpeanu a menționat că se va c0nsulta cu Ministerul Sănătății în privința unor măsuri.
„Întotdeauna pledez pentru prezentarea de argumente, cu multă perseverență și cu competență asigurată de personalul medical, pentru ca și aceia dintre colegii noștri care nu au înțeles încă importanța vaccinării pentru ei înșiși și pentru întreg sistemul de educație să poată înțelege acest lucru. Nu sunt un adept al obligativității, dar avem aceste discuții cu Ministerul Sănătății. Vom vedea care sunt măsurile care se impun de comun acord între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății”.
Cîmpeanu a mai adăugat că în ceea ce privește testarea profesorilor înainte de a intra la cursuri, că rămâne de văzut cu ce frecvență se va face proces.
„Vom vedea. Nu am nici eu, nici Ministerul Educației competențe medicale. V-am spus, aceste discuții se poartă împreună cu Ministerul Sănătății, care este îndreptățit să propună astfel de măsuri. Am inițiat aceste discuții împreună cu Ministerul Sănătății, nu există încă o decizie”, a adăugat ministrul Educației, potrivit hotnews.