PSD îi cere lui Florin Cîţu să-şi delege atribuţiile de premier până după alegerile din PNL

Partidul Social Democrat (PSD) îi cere premierului Florin Cîțu să-și delege atribuțiile de șef al Guvernului până trece Congresul PNL din 25 septembrie, iar interimatul să fie preluat de unul din cei doi vicepremieri, Dan Barna (USR) sau Kelemen Hunor (UDMR).
George Russo
26 iul. 2021, 17:28
PSD îi cere lui Florin Cîţu să-şi delege atribuţiile de premier până după alegerile din PNL

„Delegarea atribuțiilor de premier către un alt membru al guvernului, de regulă către un vicepremier, este o procedură uzuală, folosită în trecut de alți premieri ai României. Nu credem că președintele Iohannis s-ar opune unei asemenea decizii care are ca scop protejarea actului de guvernare. PSD consideră că aceasta este o soluție care ține departe guvernarea de scandalul uriaș generat de lupta pentru putere din PNL”, transmite PSD într-un comunicat de presă.

Social-democrații spun că „scandalul „Cîțugate”, în care premierul a folosit resursele Guvernului pentru campania sa din partid”, precum și ”pelerinajul la Palatul Victoria al primarilor PNL pentru a face troc cu fonduri publice în schimbul votului pentru șefia partidului” constituie dovezi că premierul Cîțu nu mai are capacitatea de a-și exercita atribuțiile în mod obiectiv, „afectând astfel în mod deosebit de grav interesele comunităților locale tăiate de pe lista rectificării bugetare”.

PSD, despre scandalul Cîţugate: „Demisia Mioarei Costin e o recunoaștere oficială a culpei. Se impune începerea anchetei penale!”

Scandalul „Cîţugate” ia amploare. PSD face un nou apel către instituțiile abilitate să declanșeze o anchetă penală în cazul „Cîțugate”, după ce culpa a fost admisă public de către cei implicați, prin revocarea din funcție a autorului punctajului politic redactat sub antetul Cancelariei Prim-Ministrului.

Organele de anchetă au acum oportunitate de a demonstra opiniei publice din România că sunt imparțiale din punct de vedere politic și că aplică aceeași măsură, indiferent de culoarea politică a infractorilor.

Revocarea consilierului de stat reprezintă, practic, un auto-denunț prin care se confirmă autenticitatea documentului, iar faptul că premierul nu a dispus imediat sancțiuni împotriva celor care i-au folosit numele și însemnele Guvernului arată că acesta a cunoscut conținutul acelui text și a aprobat transmiterea lui către liderii PNL. Astfel, prim-ministrul Cîțu a comis infracțiuni deosebit de grave: a folosit resursele umane și financiare ale Guvernului în scopuri personale și a făcut uz de însemnele autorității instituției pe care o conduce pentru a-și crea un avantaj în competiția din interiorul partidului, susţine PSD într-un comunicat de presă.

Consilierul premierului Mioara Costin, al cărei nume apare pe documentul trimis de la Guvern cu punctajul pentru campania internă din PNL, a demisionat, decizia de eliberare din funcţie fiind publicată, joi seară, în Monitorul Oficial.

În Monitorul Oficial nr. 0723 din 22 Iulie 2021 a fost publicată deciza premierului Florin Cîţu privind ”eliberarea doamnei Mioara Costin, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”.

”Având în vedere cererea doamnei Mioara Costin prim-ministrul emite prezenta decizie: Articol unic – La data intrării în vigore a prezentei decizii, doamna Mioara Costin se eliberează, la cerere, din funcţia de consilier de statîn cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”, se arată în document.

Citeşte şi: Dan Barna, despre execuţia bugetară în ministerele conduse de USR-PLUS: „Lucrurile arată bine. Nu s-a discutat în coaliţie rectificarea bugetară, doar în guvern”

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Marea trădare a lui Meghan. Ce lovitură pentru Harry
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Vladimir Sukov intenționează să numească al 15-lea copil după un sistem de rachete
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy