Când va fi înmormântată soția lui Nicolae Botgros. Lidia Bejenaru va fi condusă pe ultimul drum pe 28 iulie şi îşi va dormi somnul de veci la Cimitirul Ortodox Central din Chișinău.
Sicriul artistei va fi depus la Biserica Sfânta Teodora de la Sihla. Pe 28 iulie, între orele 10.00 şi 12.00, publicul își poate lua rămas bun de la îndrăgita interpretă la Palatul Național Nicolae Sulac. Începând cu orele 13.00, va avea loc ceremonia funerară.
Laura Lavric, o apropiată a familiei dirijorului Nicolae Botgros, nu va reuși să ajungă la înmormântarea Lidiei.
„Colea a fost cu Lidia și pe la Viena, a avut probleme și cu un picior, din câte știu. A fost operată și a făcut niște complicații. S-a prăpădit, săraca! Nu pot să merg la înmormântare cu Covid-ul ăsta. Îmi pare atât de rău! Eu am făcut Covid și am imunitate, dar nu am fost internată în spital. Ăștia nu o să mă creadă că am imunitate, mă bagă în carantină”, a declarat Laura Lavric, în lacrimi, la Prima TV.
Îndrăgita interpretă de muzică populară a povestit cu ce dăruire l-a îngrijit Lidia pe soţul ei în perioada de recuperare de după infectarea cu Covid: „Lidia a fost cea care l-a îngrijit pe Colea atunci când a fost bolnav. Noi ne-am temut că moare Nicolae de Covid și a murit, în schimb, ea”.
Și Sofia Vicoveanca a transmis un mesaj familiei Botgros. Artista le împărtășește durerea și este cu sufletul și gândul alături de ei.
„Durere mare în familia maestrului Nicolae Botgros! Lidia, soția maestrului, s-a stins, plecând la Domnul. Bunul Dumnezeu să-i ierte păcatele, să-i odihnească sufletul în Sfânta Lui Lumină…Le sunt alături la această mare durere cu întreaga-mi ființă…rog Domnul să le dea putere, să le mângâie sufletul…Sincere condoleanțe. VEŞNICĂ POMENIRE!‘, a scris artista pe Facebook.