JO 2020 Veşti bune de la Tokyo. Larisa Iordache se arată optimistă în privinţa finalei la bârnă din 3 august, singurul aparat la care a concurat la Jocurile Olimpice, după examinări medicale amănunţite şi diagnosticul de entorsă la metatarsiene (piciorul stâng).
Sportiva a transmis, vineri, din Satul olimpic, un mesaj fanilor. „Mulţumesc fanilor pentru toată susţinerea din ultimele zile, pentru gândurile pozitive şi pentru încrederea pe care mi-o oferă şi pe care mi-au oferit-o în ultimele zile. Sper din suflet să fim fericiţi după finala la bârnă”, a transmis Larisa Iordache, prin intermediul FR Gimnastică.
Forul naţional de profil a adus mulţumiri echipei medicale care s-a ocupat de gimnastă în ultimele zile: Dr. Diana Torje (COSR), Dr. Dan Tănase (COSR), Dr. Vasile Oşean (FR Canotaj), precum şi kinetoterapeuţilor Mircea Nuţescu (FR Baschet) şi Iustin Răduţiu (COSR). În calificări, Iordache a fost notată cu 14.133 la bârnă, a patra notă din concurs. Finala va avea loc în 3 august.
Larisa Iordache s-a calificat în finala de la bârnă cu a patra notă, 14,133, duminică, în urma concursului feminin de calificare la gimnastică artistică, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Larisa Iordache, care anunţase că va concura doar la bârnă din cauza durerilor de la gleznă, a acuzat accidentarea şi la aterizarea sa de la finalul exerciţiului.