Părinţii Ancuţei Bodnar au povestit că au urmărit prestaţia fetelor cu sufletul la gură.
„N-am dormit toată noaptea. Am aşteptat cu mari emoţii să înceapă cursa şi trăiam alături de ele de parcă trăgeam alături de ele. Hai, Ancuţa! Hai, Simona! Hai că puteţi, mai aveţi 500 de metri şi reuşiţi. Săream de pe un picior pe altul în casă şi hai că se poate. Cred că le-am transmis energia de la noi şi Dumnezeu a ajutat şi au ieşit cu bine în finală, au câştigat medalia olimpică. Nu mai ştiam ce să facem. Pentru noi este o mândrie şi o onoare. Copilul nostru a dus tricolorul pe cele mai înalte culmi”, a spus Niculina Bodnar, în lacrimi, conform Adevărul.
Ancuța Bodnar şi Simona Radiş au povestit, la România TV, cum au reuşit să obţină medalile de aur.
„Mulțumim pentru susținere! Emoțiile noastre au fost mai puține în timpul cursei decât ale celor care ne urmăreau de pe mal. Concentrarea ne-a permis să ne facem treaba. Cei de pe mal am înțeles că au fost foarte emoționați, își doreau să ne ajute și nu aveau cum”, a declarat Simona Radiș la RomâniaTv.
Ce sacrificii necesită o astfel de performanță
„Da, într-adevăr, această medalie e adusă prin foarte multă muncă, ambiție, determinare, putere de a trece peste toate obstacolele și cel mai important încrederea și faptul că niciodată nu trebuie să te oprești până nu îți atingi țelul”, a dezvăluit Ancuța Bodnar.
„Cel mai important e să nu renunțăm!”, a mai adăugat ea.