Atentat asupra unui autocar cu fotbaliști. Cel puțin cinci morți

Un autocar cu fotbaliști a fost ținta unui atentat produs în această seară. Cinci persoane și-au pierdut viața. 
Filip Stan
30 iul. 2021, 20:09
Atentat asupra unui autocar cu fotbaliști. Cel puțin cinci morți

Atentat asupra unui autocar cu fotbaliști. Un dispozitiv exploziv amplasat sub un autocar ce transporta jucători de fotbal în oraşul-port somalez Kismayo a ucis vineri cel puţin cinci dintre aceştia, a anunţat poliţia, potrivit Reuters, scrie Agerpres.

Avem confirmaţi cinci morţi şi peste 12 răniţi şi câţiva jucători încă sunt dispăruţi, a declarat un ofiţer din cadrul poliţiei locale.

Atentat la birourile ONU. Este STARE DE URGENŢĂ de la miezul nopţii
Încă nu este clar cine se află în spatele atacului, dar preşedintele Somaliei, Mohamed Abdullahi Mohamed, a pus atentatul pe seama insurgenţilor din gruparea al-Shabaab, conectată reţelei teroriste al-Qaida.

Militanţii grupării al-Shabaab încearcă să înlăture guvernul central somalez şi desfăşoară de mai mulţi ani operaţiuni teroriste şi percep taxe pe comerţ, într-o campanie al cărei obiectiv este să introducă în Somalia legea islamică.

Premierul irakian a anunţat arestarea celor responsabili

Responsabilii pentru atentatul sinucigaş care a ucis luni 30 de persoane într-o piaţă populară din Bagdad, revendicat de organizaţia Stat Islamic, au fost arestaţi, a anunţat sâmbătă pe Twitter premierul irakian Mustafa al-Kazimi, mai scrie Agerpres.

I-am arestat pe toţi membrii celulei teroriste laşe care a planificat şi a comis atacul în piaţa al-Woheilat din Sadr City, o imensă suburbie populară şiită la est de capitală, şi vor fi aduşi astăzi în faţa justiţiei şi a poporului, a declarat Kazimi, citat de AFP.

Au fost aprobate întrebările pentru referendumul privind legea anti-LGBT a lui Viktor Orban, criticată aspru de UE
O sursă din cadrul ministerului de interne a declarat că se aşteaptă ca suspecţii, al căror număr nu a fost precizat, să facă „mărturisiri” televizate în zilele următoare, o metodă folosită în Irak în cazuri penale majore.

Atentatul cu bombă a avut loc luni seara târziu într-o piaţă populară din Sadr City, unde o mare mulţime de oameni făceau cumpărături în ajunul Eid al-Adha, cea mai importantă sărbătoare musulmană. Un atentator sinucigaş cu bombă şi-a detonat centura explozivă, omorând 30 de persoane, majoritatea femei şi copii, şi rănind peste 50, potrivit ultimului bilanţ oficial.

Cel puţin 13 morţi, inclusiv nouă chinezi, şi alţi 28 de chinezi răniţi în nord-vestul Pakistanului, în explozia unui autobuz; China denunţă un ”atentat”

Cel puţin 13 persoane – inclusiv nouă chinezi – au murit miercuri într-o explozie de origine încă necunoacută a unui autobuz, care s-a răsturnat apoi într-o râpă, în nord-vestul Pakistanului, potrivit unor surse din cadrul administraţiei şi poliţiei, relatează AFP.

La bordul vehculului se aflau ingineri, topografi şi personal chinez de mentenenţă care lucrează la construirea Barajului de la Dasu, în provincia Khyber Pakhtunkhwa.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Taxa care se dublează în România. Decizia luată de Ministerul Finanțelor: Nu se poate justifica
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
O tânără a murit înecată într-un lac după ce s-a speriat de un urs, în Harghita! Aceasta și-a găsit sfârșitul la doar 18 ani
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Asta mai lipsea! Ilie Bolojan a dat cea mai proastă veste pentru români: urmează recesiune. Măsuri de urgență
MediaFlux
Putin a decis! Armistițiu în Ucraina! Anunț de la Kremlin
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre