Cristian Ghinea: „Am alocat 230 milioane euro în cadrul componentei de Educaţie din PNRR pentru a construi 110 creşe”

O sumă de 230 de milioane de euro a fost alocată, în cadrul componentei Educaţie din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru construirea a 110 creşe, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor, Cristian Ghinea.
George Russo
04 aug. 2021, 09:49
Cristian Ghinea:

„Încă o veste bună pentru investiţiile din PNRR, după proiectele de autostrăzi şi cale ferată, a mai demarat un program extrem de important, cel prin care vor fi construite creşe. Am alocat 230 milioane euro în cadrul componentei de Educaţie pentru a construi 110 creşe unde vor putea să meargă aproximativ 9400 de copii, cu prioritate din mediile defavorizate”, a scris Ghinea, marţi seara, pe Facebook.

Potrivit acestuia, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunţat, recent, că programul este gata de implementare şi că, deja, 128 de autorităţi locale şi-au transmis interesul pentru a primi finanţare. Ulterior, vor fi stabilite detaliile şi criteriile pentru selectarea proiectelor care să primească finanţare, a precizat Ghinea.

Cristian Ghinea: „1,9 miliarde de euro vor intra în ţară imediat după aprobarea oficială a PNRR, adică în toamnă”

„Aşa cum am promis, avem proiecte mature şi la care deja se lucrează. Acestea primesc iniţial finanţare de la ministere, iar banii se vor întoarce la buget prin prin prefinanţarea de 1,9 miliarde euro care va intra în ţară imediat după aprobarea oficială a PNRR, adică în toamnă”, a subliniat Cristian Ghinea, potrivit Agerpres.

Bugetul total alocat României pentru PNRR se ridică la 29,2 miliarde euro.

România a depus oficial, la Bruxelles, pe data de 31 mai 2021, Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare.

Prin PNRR, trei mari sectoare vor primi sume importante de bani: Transporturile – buget de 6,7 miliarde de euro, Educaţia – de 3,6 miliarde de euro şi Sănătatea – de 2,4 miliarde de euro.

Investiţiile şi reformele asumate de Guvern în faţa Comisiei Europene, prin PNRR, au ca termen anul 2026.

Cseke Atilla a anunţat şi el construcţia a 100 de creşe

Programul naţional de construcţie de creşe este gata de implementare, în luna august urmând să fie aprobată realizarea a 100 de unităţi în toate judeţele ţării, a anunţat, marţi, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

„Astăzi suntem în măsură să anunţăm că Programul naţional de construcţie de creşe, despre care am vorbit de la începutul mandatului, este gata de implementare. Am pornit în ianuarie de la o idee, de la necesitatea de a construi creşe, de a construi infrastructură pentru educaţia preşcolară, având în vedere cifrele existente astăzi în România. Avem 386 de creşe funcţionale în ţară, ceea ce este foarte puţin faţă de nevoile comunităţilor locale. Am fost până în prezent în 24 de judeţe, nu am găsit nicio localitate, municipiu reşedinţă de judeţ sau municipiu în care primarul să-mi fi spus, indiferent de culoarea politică, că are rezolvată infrastructura de creşe”, a precizat ministrul, într-o conferinţă de presă, pe 27 iulie.

El a invitat în continuare autorităţile locale să depună solicitări, pentru că, după această primă etapă din august, când vor fi aprobate din ceea ce preconizează MDLPA în jur de 100 de cereri de construcţie de creşe în toate judeţele ţării, sesiunea de depunere de solicitări este deschisă în continuare.

Până la sfârşitul lunii august, vor fi aprobate în jur de 100 de construcţii de creşe în toate judeţele ţării. Evident, noi cerem şi o justificare a numărului de copii. Vom începe finanţarea acestui Program naţional de construcţie de creşe pe buget naţional, pe bugetul MDLPA, dar menţionez că şi în PNRR avem cofinanţare importantă prevăzută pentru acest program, care înseamnă 230 de milioane de euro. Aproximativ 110 creşe vor putea fi finanţate prin PNRR. În momentul în care PNRR-ul va fi aprobat, evident vom trece şi la finanţare europeană”, a explicat Cseke Attila.

Citeşte şi: EXCLUSIV | Medicul Monica Pop îl desfiinţează pe Raed Arafat. „Să ne împuşte dacă asta vrea! Spune că au dreptul numai vaccinaţii. Înseamnă că trei sferturi din populaţia României este discriminată”

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România! Termen până pe 14 aprilie 2025
Playtech.ro
Imagine rară cu copiii lui Nicolae al României și ai Alinei Binder. Ce mari au crescut Alexandra și Mihai
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Toți vorbesc de noul El Dorado răsărit lângă București. Are o singură mare problemă
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Peste 20 de persoane au murit în urma unui incendiu la un azil de bătrâni, în China
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Nu spalati rufele la aceasta temperatura: Greseala pe care multe gospodine o fac cand folosesc masina de spalat.
MediaFlux
Lovitură finală pentru Lasconi! Răsturnare de situație înainte de alegeri
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu